LIFE. Povestea incredibilă a fetei cu două capete. Unul dintre ele s-a logodit! VIDEO (Atenţie imagini are vă pot afecta emoţional!)

Când gemenele siameze Abigail şi Brittany Hensel s-au născut, nimeni nu le dădea mai mult de câteva zile de viaţă.
Ele au acum 22 de ani şi sunt sănătoase, în ciuda faptului că au un singur corp cu două capete.Când gemenele Hensel s-au născut, pe 7 martie 1990, în Carver County, Minnesota, Statele Unite, doctorii i-au avertizat pe părinţii lor. Le-au spus lui Patty – o asistentă medicală şi lui Mike – tâmplar şi peisagist, că fetele nu vor supravieţui peste noapte. Medicii s-au înşelat.

o fata doua capete

Nu simte nimic

Şi, deşi între timp, au fost supranumite, printre altele, „fata cu două capete”, fetele au un singur corp şi două suflete!

Fetele au două coloane vertebrale, care se unesc la pelvis, două inimi, două esofaguri, două stomacuri, trei rinichi, patru plămâni – din care doi sunt uniţi, un ficat, un sistem circulatoriu comun şi sisteme nervoase parţial comune.
De la talie în jos, fetele împart corpul, inclusiv organele precum intestinele, vezica urinară şi organele reproducătoare.

Ele s-au născut cu trei braţe, însă unul dintre ele a fost îndepărtat chirurgical. Deşi Brittany, aflată în partea stângă, nu simte nimic pe dreapta, iar Abigail, aflată în dreapta, nu simte nimic în partea ei stângă, îşi mişcă braţele şi picioarele instinctiv, de parcă ar fi coordonate de o singură persoană, chiar şi atunci când scriu. În plus, gemenele au personalităţi diferite şi gusturi diferite. Un exemplu mai mult decât inedit în acest sens: Britanny a fost…logodită la un moment dat! Şi nu a oferit nici un fel de detaliu cum s-a întâmplat acest lucru…

În cazul unei căsătorii

Gemenele au absolvit Universitatea Bethel din Minnesota şi au şi propriul reality-show de televiziune, despre viaţa lor. Fetele au emoţionat lumea întreagă când au apărut în 1996 la The Oprah Winfrey Show şi pe coperta revistei Life. De atunci, au avut o viaţă normală, liniştită, în Minnesota, până când au acceptat să apară într-un documentar pentru TLC, la 16 ani.

Postul de televiziune le-a oferit recent şi propriul reality-show, “Abby and Brittany”, care a avut premiera în august anul trecut. Potrivit specialiştilor, singura lor problema va fi în cazul unei căsătorii, sau dacă vor dori un copil. Ele au un singur aparat reproducator, astfel încât amândouă vor trebui să fie de acord cu sarcina şi, mai ales, cu bărbatul care le va fi partener.

SURSA: peteava.ro

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva