JUSTIŢIE. DNA cere aviz pentru arestarea şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă: “Nu mă aşteptam să se ceară aviz, credeam că voi fi cercetat echitabil, fără excese”

Procurorii DNA au cerut, marţi, aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie

grebla

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a fost trimisă procurorului general al României, care urmează să sesizeze Biroul Permanent al Senatului, pentru a putea fi declanşate procedurile de arestare şi trimitere în juecată a lui Toni Greblă.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că nu se aştepta ca DNA să ceară aviz pentru arestarea sa preventivă şi credea că va fi o urmărire penală echitabilă şi “fără excese”.

“Nu mă aşteptam să se întâmple acest lucru. Credeam că voi avea parte de o urmărire penală echitabilă şi fără excese. Dar cum suntem într-o campanie permanentă, trebuie să existe şi pagube colaterale”, a spus Toni Greblă.

 Judecătorul constituţional Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite. Acuzaţiile i-au fost aduse la cunoştinţă în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă şi administratorul mai multor firme, deputatul PSD Iulian Iancu, membru în Consilul Naţional al PSD, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la CC) şi ulterior judecător la CC, a pretins şi primit de la Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele: în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită, întreţinerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5 (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro; în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri; în 2.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe.

“Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.)”, susţin procurorii anticorupţie.

DNA mai spune că, începând din august 2014, Toni Greblă Toni a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

Iulian Iancu şi Lucian Şova sunt acuzaţi că, în perioada octombrie – noiembrie 2012, folosindu-se de funcţiile de conducere în PSD, ar fi intervenit pe lângă Horia Hăhăianu, pentru ca acesta, prin influenţa pe care o avea asupra managementului SC Energomontaj IEA – Sucursala Bucureşti SA (agent economic care derulează activităţi comerciale cu CNTEE Transelectrica SA), să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de SC Transmoldova SRL Oneşti pentru organizaţia Bacău a partidului, cu prilejul desfăşurării, în 17.10.2012, a unei deplasări electorale la Bucureşti (Bacău – Bucureşti şi retur), tarifele de piaţă practicate de societatea de transport fiind de 80 lei / persoană transportată. În acest context, SC Transmoldova SRL Oneşti ar fi facturat servicii de transport în cuantum de 10.000 lei cu TVA.

Anchetatorii susţin şi că Iancu i-ar fi cerut lui Hăhăianu să-l sprijine în finanţarea unui monument în comuna Lipova din Bacău, “activitate care a fost asumată de către deputat”. “Demersul a avut drept scop promovarea politică, atât a lui Iancu Iulian, cât şi a organizaţiei Bacău a partidului din care făcea parte”, se preciza în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Iancu i-ar fi promis în schimb lui Hăhăianu sprijin pe viitor “pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei”.

De asemenea, susţin anchetatorii, Ion Bîrcină i-ar fi “împrumutat” o sumă importantă lui Horia Hăhăianu, iar acesta nu putea să-i dea banii înapoi. “Hăhăianu Horia îşi justifica imposibilitatea restituirii împrumutului pe considerentul că o altă persoană (cămătar) făcea presiuni asupra sa pentru restituirea unui alt împrumut. În această împrejurare, Bîrcină Ion s-a angajat să medieze faţă de celălalt creditor amânarea plăţii împrumutului de către Hăhăianu Horia prin invocarea neplăţii propriului «împrumut». Din declaraţia de avere a directorului general Hăhăianu Horia, rezultă că acesta, deşi are datorii foarte mari la bănci, de peste 100.000 euro, nu a declarat datorii către persoane fizice (deci nici către Bîrcină Ion şi nici către celălalt creditor), singurele datorii la persoane fizice fiind faţă de o rudă a sa, cu suma de circa 85.000 euro”, conform DNA.

În acest context, Hăhăianu ar fi sprijinit o firmă controlată de Ion Bîrcină, pentru ca aceasta să obţină, în asociere, un contract de achiziţii, directorul din Transelectrica influenţând criteriile de adjudecare. “În baza aceleiaşi relaţii cu Hăhăianu Horia, Bîrcină Ion a obţinut pentru o altă firmă a sa un contract cu SC Transelectrica SA, având ca obiect colectarea selectivă a deşeurilor – eliminarea şi valorificarea deşeurilor reciclabile de la centrele de exploatare şi de la sediul CNTEE Transelectrica”, mai spun procurorii. (mediafax.ro)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Vladimir Brilinsky, cetățean de onoare al Orăștioarei de Sus         PE BANII PRIMĂRIEI DEVA. Răzvan Mareş, 100 de zile drumeţ cu 9.000 euro cazare în nici doi ani de mandat         Femeie rănită într-un accident la Pricaz         Tânăr reținut de polițiști pentru furt calificat         Constantin Stancu, un cărturar al Țării Hațegului         Adolescentă de 15 ani dispărută de acasă         Ziua Porților Deschise la Tribunalul Hunedoara         Cum s-a lucrat la noua șosea din munții Parâng         Superstarul care a dansat gol pușcă în Sarmizegetusa Regia se întoarce: „Am făcut haka în onoarea dacilor”         Noi incendii de pădure în județ         A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ         Clădirea fantomă din Parcul Corvin va fi demolată, la peste un deceniu de la abandonarea ei         DRÄXLMAIER Hunedoara a investit 80.000 de euro în ateliere pentru elevii şcolii profesionale         Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani