INFRASTRUCTURĂ. Şova vrea depăşirea planului la autostrada Deva-Lugoj

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, spune că a solicitat constructorilor loturilor de autostradă Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva să urgenteze lucrările, astfel încât proiectul să nu se facă în 30 de luni, “ci mai repede”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Am solicitat şi constructorului Tirena Scavi (de pe lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj – n.r.) şi constructorului Selina de pe Lugoj-Deva, lotul 2, să urgenteze lucrările în aşa fel încât să nu se facă proiectul în 30 de luni, ci mai repede. Dacă nu vor reuşi să termine până în decembrie 2015, în septembrie 2015 vom proceda la «fazare» (în funcţie de stadiul lucrărilor la acea dată – n.r.). Avem un memorandum deja aprobat în Guvern, Comisia Europeană a aprobat «fazarea» geologică propusă de noi, a proiectelor, în aşa fel încât să fie finanţate şi din alocarea 2007-2013 şi din alocarea 2014-2020, dar în acelaşi timp ne bazăm pe forţa de lucru a companiilor”, a declarat Dan Şova, duminică, la Recaş (Timiş).

Ministrul a mai spus că a discutat şi cu omologul său din Ungaria despre autostrada care va fi construită de ţara vecină până la graniţa cu România şi că aceasta va fi finalizată cu aproximativ nouă luni mai depede decât cea din ţara noastră.

“Ei vor ajunge cu autostrada la graniţă cu nouă luni înaintea noastră. Am avut mai multe discuţii. Ei nu au spaţii de parcare a TIR-urilor pe perioada în care nu se trece la graniţa, facem totul la noi. A fost o discuţie întreagă şi sunt întâlniri periodice cu colegii din Ungaria”, a mai spus Şova.

Dan Şova a făcut şi o vizită la lotul 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj care se află în lucru şi s-a arătat nemulţumit de faptul că nu a fost întâmpinat de reprezentanţii constructorului şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri Timişoara.

“Pe Timişoara- Lugoj lotul 2 am fost pe autostradă fără prezenţa şefului Regionalei de Drumuri Timiş, lucru pe care îl consider inacceptabil, fără prezenţa unor reprezentanţi ai constructorului Tirena Scavi de la Bucureşti, lucru pe care de asemenea îl consider inacceptabil şi fără prezenţa unităţii de implementare proiect a CNADNR central de la Bucureşti, lucru pe care, de asemenea, îl consider inacceptabil. Toate cele trei lucruri vor fi luate în discuţie, în cursul zilei de luni, la nivelul CNADNR şi vom lua măsurile de rigoare, fireşte, mai puţin împotriva constructorului Tirena Scavi, pe care îl vom informa că atunci când vom veni să vedem care este stadiul lucrărilor aşteptăm să fie prezent un reprezentant oficial care poate răspunde de acţiunile companiei, altfel începem să avem îndoilei asupra modului în care îşi execută îndatoririle asupra lucrării pe care o au”, a mai spus Şova.

Lotul 2 al autostrăzii Timişoara- Lugoj are o valoare totală de 423.356.307,32 lei fără TVA. Finanţarea este asigurată din Fonduri Europene (Fonduri de Coeziune – 85 la sută) şi fonduri de la bugetul de stat (Guvernul României -15 la sută). Acest tronson va avea 25,6 kilometri, zece poduri şi podeţe şi 15 pasaje rutiere. Primul tronson al acestei autostrăzi a fost deschis circulaţiei în octombrie 2012, fiind realizat de asocierea Spedition UMB – Tehnostrade – Carena SpA Impresa di Construzioni.

SURSA: mediafax.ro

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase − 6 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         (P) Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         (P) Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii