INDEPENDENŢA PRESEI. După ce a anunţat că a avizat modificarea Codului penal care poate trimite jurnaliştii după gratii, Ponta a schimbat comunicatul

La câteva ore după ce a anunţat că a avizat favorabil proiectul de lege care poate trimite ziariştii după gratii dacă dezvăluie informaţii din dosare de corupţie, Guvernul a modificat comunicatul iniţial, transmiţând că nu susţine propunerea legislativă care aparţine senatorului PSD Şerban Nicolae. Asta în condiţiile în care, cu puţin timp înainte, premierul Victor Ponta nu a contestat niciun moment că iniţiativa a fost avizată favorabil, explicând doar că ea se referă la „informaţii nepublice”.

„Eu cred că într-o societate normală cei care dau informaţii din dosare sunt birourile de presă ale parchetelor şi că cei care cumva dezvăluie informaţii nepublice din câte ştiu eu în toată Europa există sancţiuni”, a afirmat premierul.

În cursul după-amiezei de miercuri Guvernul a publicat un comunicat potrivit căruia a avizat favorabil iniţiativa de modificare a Codului penal care îi poate trimite trei ani în închisoare pe cei care dezvăluie informaţii din dosarele penale. La scurt timp, premierul Victor Ponta a precizat că este vorba de „informaţiile nepublice”, susţinând că, după ştiinţa sa, „în toată Europa există sancţiuni” pentru dezvăluirea acestora.

După scurt timp însă, Guvernul a schimbat comunicatul privind actele adoptate în şedinţa de miercuri şi a refăcut forma avizului emis la proiectul menţionat, comunicând că avizul este nefavorabil, nu favorabil cum a transmis iniţial.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + 12 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Iată 4 dintre cele mai populare mituri și credințe false despre pariurile sportive         Accident grav pe Calea Zarandului         Polițiștii au alergat aproape un kilometru un tânăr acuzat că a furat 1.000 de lei         Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști