Începe primul curs în domeniul protecţiei mediului

În perioada 31.08 – 11.09.2015, la Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al M.A.I. se desfăşoară cursul de perfecţionare, „PROTECŢIA MEDIULUI”, seria a I-a din acest an.

La acest curs participă agenţi, subofiţeri, personal contractual şi funcţionari publici din cadrul compartimentelor responsabile cu activitatea de protecţie a mediului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi structurilor administraţiei publice din 16 judeţe.
Scopul acestuia este formarea cursanţilor pentru exercitarea în condiţii ireproşabile a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin potrivit atribuţiilor şi competenţelor legale în domeniul protecţie mediului.
Activităţile instructiv-formative specifice în domeniul protecţie mediului sunt susţinute de specialişti din Direcţia Generală Logistică şi instructori de poliţie din cadrul C.F.I.C al M.A.I.

Finalitatea cursului constă în desfăşurarea unui examen scris şi a unei probe orale din tematica de pregătire iar în urma promovării acestora, participanţii vor obţine certificat de absolvire cu recunoaştere la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată