GRAMMY 2015: Sam Smith a triumfat la patru categorii, iar Beck a obţinut premiul pentru cel mai bun album

Cântăreţul britanic de muzică soul Sam Smith a fost marele învingător al celei de-a 57-a ediţii a galei premiilor Grammy, care a avut loc duminică seară la Los Angeles, câştigând printre altele la categoriile cântecul anului şi discul anului, iar Beck a câştigat premiul pentru albumul anului

Sam Smith, în vârstă de 22 de ani, un nou venit pe scena muzicală internaţională, a câştigat două premii Grammy pentru single-ul său “Stay With Me (Darkchild Version)” şi a fost numit cel mai bun artist debutant. Totodată, discul său de debut, “In the lonely hour”, a câştigat premiul pentru cel mai bun album pop, informează Reuters.

“Vreau să îi mulţumesc bărbatului despre care este acest album, de care m-am îndrăgostit anul trecut. Mulţumesc foarte mult că mi-ai frânt inima, pentru că mi-ai adus patru premii Grammy”, a spus Smith în timpul discursului de acceptare a premiului sub forma unui gramofon pentru discul anului.

Rockerul Beck a fost surpriza serii la categoria albumul anului, discul său “Morning Phase” fiind preferat în faţa celor ale lui Sam Smith, Pharrell Williams, Beyonce şi Ed Sheeran. Discul a obţinut trei premii Grammy, incluisv pentru cel mai bun album rock.

“Am făcut acest album la mine acasă în cea mai mare parte, deci vreau să le mulţumesc copiilor mei că m-au lăsat să-i ţin treji ceva mai mult”, a spus Beck în timp ce primea premiul din partea starului R&B Prince.

Un moment special al serii a fost atunci când cântăreaţa Katty Perry şi preşedintele american Barack Obama au vorbit despre violenţa domestică. Katty Perry a fost invitată pe o scenă albă de o supravieţuitoare a violenţei domestice.

Un alt mesaj social a fost transmis de Sam Smith, care este homosexual şi care a făcut apel la telespectatori ca oamenii să încerce să se accepte aşa cum sunt.

“Înainte de acest album, am încercat orice pentru a-mi face muzica auzită. Am încercat să slăbesc şi făceam muzică groaznică şi abia când am început să fiu eu însumi muzica a început să curgă, iar oamenii au început să asculte”, a spus Smith.

Printre câştigătorii notabili ai galei s-au mai aflat Pharrell Williams, Beyonce şi Ed Sheeran, care au câştigat câte trei premii fiecare.

Cea de-a 57-a ediţie a galei premiilor Grammy, prezentată de rapperul LL Cool J, a inclus recitaluri din partea unor vedete ca John Legend, Miranda Lambert, Usher, Sam Smith, Pharrell Williams, AC/DC, Eric Church, Ariana Grande, Madonna şi Ed Sheeran. Lista completă a câştigătorilor, poate fi consultată pe site-ul Grammy. (mediafax.ro)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare