FC Hunedoara: Şi bătuţi, şi suspendaţi

 3 jucători şi antrenorul echipei de pe Cerna au fost suspendaţi de către FRF, după incidentele de la Pâncota

12 pedepse eventual

FC Hunedoara a mai primit o lovitură, dar aceasta era o surpriză doar pentru naivi. După ce că au fost bătuţi, la propriu şi la figurat, la Pâncota, hunedorenii au mai primit şi alte sancţiuni de la Federaţia Română de Fotbal (FRF).

Se poate face recurs

În şedinţa de ieri a Comisiei de Disciplină a federaţiei de specialitate, clubul FC Hunedoara a fost sancţionat în urma incidentelor petrecute la sfârşitul jocului cu Şoimii Pâncota, de acum două etape, pierdut de echipa patronată de Alina State cu 1-0. Jucătorii Cosmin Dragotă, Andrei Făgărăşanu şi Bogdan Găceanu au primit 12 etape de suspendare, antrenorul Marius Opric nu va putea conduce echipa de pe margine timp de trei runde, iar clubul a fost amendat cu 7.400 de lei. FC Hunedoara poate face recurs, dar, chiar dacă vor fi reduse aceste pedepse, şansele de promovare sunt ca şi compromise.

În urma rezultatului de la Pâncota, coroborat şi cu celelalte eşecuri din retur (tot 0-1 la Satu Mare şi la Cs Oşorhei, precum şi remiza albă de la Seso Câmpia Turzii), la care se adaugăşi egalul de pe teren propriu, din ultima rundă, 1-1 cu Unirea Dej, Hunedoara, după ce a avut un avans şi de 12 puncte faţă de Olimpia Satu Mare, a ajuns la trei „lungimi” în spatele „nordicilor” şi doar o minune îi mai poate asigura promovarea în Liga a II-a.

Astfel, pentru promovare, Hunedoara trebuie să învingă în ambele jocuri pe care le mai are de disputat, în deplasare, la Sănătatea Cluj, şi acasă, cu FC Zalău, iar Olimpia să piardă, pe propriul teren, cu Naţional Sebiş, pentru că sătmărenii vor câştiga, la masa verde, cu 3-0, partida din ultima etapă, de la FCM Turda, clujenii retrăgându-se din campionat. Dacă se va produce minunea, cele două echipe vor fi la egalitate de puncte, FC Hunedoara fiind avantajată atât de golaveraj, cât şi de rezultatele directe cu Olimpia Satu Mare (2-0 şi 0-1).

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “FC Hunedoara: Şi bătuţi, şi suspendaţi

  1. cucu

    jocuri de culise , si cel mai tanar elev se prndre ca nu ai cum sa ratezi promovarea dupa ce ai 10 puncte avans in retur!asta e peste tot in fotbalul romanesc. pacat ca aceasta echipa nu a fost curata , cinstita,hotarata, dedicata sa promoveze.IL Luce hai acasa!Rusine Hunedoara!Rusine Satu-Mare si Soimii Pancota ptr aranjamente!

    Răspuns
  2. Tibisir

    Maestre Szekely, vezi ca ai sarit putin calul (troian) scrie altceva ca la fotnal…sa avem pardon…nu prea le “bunghesti”…

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2