EXTERNE. Guvernul francez a demisionat

Premierul francez manuel Valls a prezentat preşedintelui Republicii demisia Guvernului său. Preşedintele François Hollande i-a cerut premierului să formeze un nou Guvern, care va fi prezentat marţi, a anunţat luni preşedinţia franceză

“Şeful statului i-a cerut să formeze o echipă în conformitate cu orientările pe care le-a definit el-însuşi pentru ţara noastră”, anunţă preşedinţia într-un comunicat, în contextul în care o criză cu privire la politica economică zguduie Guvernul.

Hollande “l-a primit în această (luni) dimineaţa pe premier”, se arată în comunicat. “Manuel Valls a prezentat preşedintelui Republicii demisia Guvernului său”. Preşedinţia franceză subliniază că alcătuirea noului Guvern “va fi anunţată marţi”.

Ministrul Economiei Arnaud Montebourg a fost pus la punct dur, duminică, de către membri din aturajul lui Valls, care consideră inacceptabile criticile formulate de către acesta la adresa politicii economice a Guvernului.

“Considerăm că o linie galbenă a fost încălcată, în măsura în care ministrul Economiei nu se poate exprima în asemenea condiţii asupra liniei economice a Guvernului şi în legătură cu un partener european ca Germania”, a declarat pentru AFP un membru al anturajului lui Valls.

“Premierul a decis să acţioneze”, a adăugat această sursă, lăsând să planeze îndoiala asupra memnţinerii lui Montebourg în post.

Montebourg şi-a confirmat luni criticile faţă de politica economică a cuplului François Hollande/Manuel Valls, apărându-se de acuzaţia de “încălcare a solidarităţii guvernamentale”. El a spus că nu se plasează “în ipoteza” unei plecări a Guvernului.

Într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul Le Monde, Montebourg a criticat linia economică aleasă de către premier şi preşedinte, ambii socialişti ca şi el.

“Germania este prinsă în capcana politicii austerităţii pe care a impus-o întregii Europe”, a declarat ministrul. “Vreau să vorbesc despre dreapta germană, care o susţine (pe cancelarul) Angela Merkel. Franţa nu are vocaţia de a se alinia axiomelor ideologice ale dreptei germane”, a spus Montebourg.

“Nu mai putem să lăsăm lucrurile să meargă de la sine”, a apreciat ministrul, cunoscut pentru adoptarea unor poziţii tranşante, care au provocat în mai multe rânduri polemici în cadrul Executivului.

El a făcut aceste declaraţii după ce Berlinul a respins apelul preşedintelui Hollande de reorientare a politicilor europene în favoarea creşterii economice şi creării unor locuri de muncă, într-un context de nervozitate economică persistentă în Franţa.

SURSA: www.mediafax.ro

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu