Evadatul de la Bârcea Mare a fost văzut în Deva

Clipboard01Deţinutul Sandu Stan a reuşit să înşele vigilenţa forţelor de ordine mobilizate pe urmele lui, după ce luni, după ce a fost scos din închisoare la cules de afine, a părăsit punctul de lucru.

În a doua zi de căutări a evadatului Sandu Stan (21 de ani), urmăritorii au primit informaţii că acesta ar fi ajuns în Deva. A fost văzut, susţin autorităţile, în zona gării din Deva, îndreptându-se spre centrul municipiului. Până marţi, la orele după-amiezii, bărbatul nu a fost găsit. El a dispărut luni de la punctul de lucru din zona Orăştiei, unde grupa de deţinuţi din care făcea parte a fost adusă la cules de afine.  Sandu Stan este din Lăpugiu şi ispăşea o condamnare de patru ani şi nouă luni de închisoare pentru furt. Este recidivist. Din condamnare, el a executat mai bine de un an.

“Nu am aflat până în prezent ce l-a determinat pe deţinut să părăseacă punctul de lucru. Nu era o persoană care a creeat probleme în penitenciar”, a afirmat Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare. În închisoare a fost declanşată o anchetă, în care sunt cercetate împrejurările în care deţinutul a evadat.

De luni, echipe de jandarmi, poliţişti şi angajaţi ai penitenciarului participă la căutări.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carmen Hărău (PNL): Prima ordonanță a Guvernului Orban rezolvă problemele majore ale minerilor din Valea Jiului!         PREMIERA SÂMBĂTĂ. Teatrul de Artă Deva, bastion cultural hunedorean, vă aduce Elogiul vieţii. “Glory of living”         Marile săli ale Castelului Corvinilor au intrat în șantier         Povestea tristă a unei familii rămase fără casa din mijlocul pădurii         Scandal uriaș într-un club din Deva. Cornel Mărgan și alți doi interlopi s-au bătut. Cei trei au fost reținuți         Elevă din Orăștie dată dispărută         O tânără căutată de șapte ani pentru crimă a fost prinsă în Italia         Ordin de protecție provizoriu pentru un soț agresiv         SE APROPIE 1 DECEMBRIE. Programul manifestărilor de „Ziua Națională” de la Hunedoara         LA CASTELUL CORVINILOR. „Medieval Robotics Day”         LA DEVA. Lansarea strategiei pentru consolidarea administrației publice         INFRASTRUCTURĂ. Tunelul feroviar Turdaș a fost deschis circulației         A FOST ODATĂ… Zece ani de la dispariția mocăniței de la Hunedoara         Intervențiile de la Cetatea Costești vor fi reluate la primăvară         TOP 3 ținute cool pentru birou atunci când ești în criză de timp și idei!         Ce spun șefii Parcului Național Retezat despre „măcelul pădurilor” prezentat de activiștii de mediu         EVENIMENTUL ÎN TURISM. Târgul de Turism al României 2019 – încă un pas spre disoluţie         Povestea unui alergător la 51 de ani. Forrest Gump de Valea Jiului: Fuge 500 kilometri lunar şi mănâncă pită cu slană         Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara         Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece argumente pentru care locul sacru al strămoșilor noștri era Vârful Godeanu