Euro mai sus cu 3,6 bani față de finalul lui noiembrie

Monedele de la marginea zonei euro au suferit ieri noi deprecieri, provocate de ieşirile de capital speculativ.

Investitorii îşi măresc plasamentele în dolari, în aşteptarea întâlnirii, de săptămâna viitoare, a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC).
FOMC ar urma să anunţe majorarea dobânzii la 0,4%, prima creştere din ultimii aproape zece ani, ceea ce va avea ca efect imediat apreciere dolarului.
BCE are o politică total diferită de Fed, prin mărirea turaţiei „tiparniţei” de euro, preşedintele său, Mario Draghi, declarând recent că „nu poate exista o limită în ceea ce priveşte cât de departe suntem dispuşi să ne punem în aplicare instrumentele şi de a ne atinge ţintele“.
În aceste condiţii, multe bănci şi analişti anticipează scăderea euro sub paritatea cu dolarul. Astfel, cei de la Barclays estimează o scădere a perechii la 0,95 dolari/euro.
Tensiunile de pe pieţele internaţionale au influenţat piaţa valutară locală, cursul euro crescând de la 4,4739 la 4,4821 lei. O medie mai ridicată, de 4,4850 lei, a fost înregistrată în data de 8 iulie.
Şedinţa s-a deschis la 4,4790 – 4,4810 urmată de o creştere la 4,4850 lei, pentru ca tranzacţiile de la ora 14:00 să se realizeze la 4,4810 – 4,4840 lei.
Cursul dolarului american a scăzut de la 4,1392 la 4,1317 lei, cotaţiile din piaţa valutară fluctuând între 4,118 şi 4,139 lei.
Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,081 şi 1,086 franci/euro, a crescut de la 4,1308 la 4,1396 lei.
Monedele din regiune se depreciau la rândul lor faţă de euro, cea poloneză la 4,321 – 4,332 zloţi iar cea maghiară la 312,7 – 313,7 forinţi.
Perechea euro/dolar creştea la 1,0796 – 1,0887 dolari, evoluţie considerată de analişti drept una care are arată prudenţa pieţelor, având în vedere că economia zonei euro şi-a încetinit creşterea la 0,3%, în trimestru al treilea, faţă de 0,4%, în cel precedent.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.

Radu Georgescu.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare