EBOLA. Unul dintre americanii infectaţi cu Ebola a ajuns în SUA – VIDEO

Unul dintre cei doi americani infectaţi cu virusul Ebola în Africa a ajuns în Statele Unite sâmbătă la bordul unui avion sanitar, potrivit imaginilor difuzate de mai multe posturi de televiziune.

Avionul care îl transporta pe medicul Kent Brantly a aterizat la baza aeriană Dobbins, din apropiere de Atlanta (Georgia, sud-est) cu puţin timp înainte de ora 11.50 (18.50 ora României), potrivit postului local de televiziune WSB. El a fost transportat rapid cu ambulanţa către spitalul unde va fi internat.

Această instituţie este echipată special pentru izolarea acestor bolnavi, a precizat organizaţia umanitară Samaritan Purse, pentru care lucrează medicul.

Cel de-al doilea bolnav, Nancy Writebol, lucrător umanitar, va fi transferată în câteva zile. Anterior, preşedintele acestei asociaţii, Bruce Johnson, a declarat pentru CNN că nu are o evaluare nouă a stării de sănătate a doctorului Brantly, în vârstă de 33 de ani.

“Ultimul bilanţ de sănătate pe care îl am datează de vineri. Starea sa era atunci staţionară dar rămăsese foarte gravă”, a adăugat el. Dar, a subliniat Johnson, “poate fi transportat şi a putut să se ridice, ceea ce este încurajator”.

Aceasta este prima dată când persoane infectate cu virusul Ebola se află pe teritoriul american, dar autorităţile s-au declarat încrezătoare că pot proteja publicul de orice risc de transmitere a acestui agent patogen foarte virulent, care se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale bolnavului, precum sânge sau sudoare.

Cei doi bolnavi au contractat virusul Ebola în Liberia, una dintre cele trei ţări care se confruntă cu o epidemie de o amploare fără precedent, responsabilă de moartea a 729 de persoane din cei 1.300 de bolnavi infectaţi începând din martie.

http://www.youtube.com/watch?v=mUIi38vum3k

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zece − 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație