Directorul Regionalei Timişoara şi Şeful Secţiei de Drumuri Orşova au fost demişi

Directorul Regionalei Timişoara şi Şeful Secţiei de Drumuri Orşova au fost demişi ca urmare a proastei gestionări a drumurilor aflate în administrare

Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, a cerut încă de ieri un Raport cu privire la elementele care privesc infrastructura rutieră şi care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orşova şi Moldova Nouă, în dreptul locatităţii Coronin.

În urma analizării documentelor primite în această dimineaţă, Ministrul Transporturilor a cerut Directorului General CNAIR, Ştefan Ioniţă, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de gestionarea deficitară a zonei aflate în administrarea DRDP Timişoara.

“Am constatat că atât DRDP Timişoara, cât şi secţia de Drumuri Orşova sunt vinovate, cel puţin de indolenţa şi proastă gestionare a teritoriului aflat în administrare. Din documentele primite reiese că secţia de Drumuri Orşova deţinea parapeţi pe stoc, dar că nu i-a folosit. Directorul Regionalei Timişoara ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să dea dispoziţie ca aceşti parapeţi să fie înlocuiţi”, a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

Decizia luată de Directorul General CNAIR, Ştefan Ioniţă, ca urmare a informaţiilor prezentate, a fost de demitere din funcţie a Directorului Regionalei Timişoara, Horaţiu Simion, dar şi a Şefului Secţiei de Drumuri Orşova, Cunicel Ion.

Din raportul prezentat a reieşit inclusiv că în acea zonă, parapetul greu era deteriorat de cel puţin 2 ani.

De asemenea, Ministrul Transporturilor a solicitat CNAIR, încă de ieri, un raport complet  cu privire la situaţia drumurilor şi a dispus ca până la sfârşitul anului să fie montaţi şi înlocuiţi toţi parapeţii, acolo unde este necesar.

Directorii Regionali trebuie să vină cu date exacte despre zonele cu probleme pentru a se putea aloca fondurile necesare montării, sau înlocuirii, după caz, a parapeţilor în curbe periculoase, puncte negre, locuri unde sunt frecvente accidentele grave.

Încă de săptămâna trecută, Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, le-a atras atenţia directorilor regionali ai CNAIR că trebuie să se implice personal în gestionarea zonelor aflate în administrare: ”Nu este normal să aştepte mereu, de la Bucureşti, să li se spună exact ce să facă. Au primit încă de la începutul anului libertate de decizie, inclusiv pe întreţinere, iar această libertate vine şi cu responsabilităţi”.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a subliniat că măsurile luate sunt legate strict de atribuţiile în domeniul infrastructurii rutiere şi nu se substituie anchetei Ministerului de Interne privind accidentul din judeţul Caraş Severin.

CNAIR S.A.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 9 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Scene de violență extremă produse de un interlop din Vulcan         Râsu’-plânsu’ arheologiei. Concluziile bizare ale expertului care a stabilit valoarea matriței din Sarmizegetusa Regia         O fetiță de patru ani s-a prăbușit de la etajul al doilea al unui bloc din Deva         Cum a fost celebrată Ziua Drapelului Național în Deva și Hunedoara         Lansare proiect: „Construcţie şi dotare creşă nouă, strada Luminii, nr. 10, municipiul Orăştie”         Variante ieftine de vacanță – Serbia sau Bosnia         Peste 3.000 de tone de păcură vor încălzi municipiul Brad         Drumul spre cetatea dacică Piatra Roșie a fost asfaltat         Șase medii 10 în județ, la Evaluarea Națională         ATENŢIONARE PENTRU ȘOFERI. Traficul rutier va fi închis în weekend pe strada Hărăului         PRIMARUL DEVEI: „Susțin necondiționat orice demers menit a salva Termocentrala Mintia de la închidere!”         Program prelungit la “Paşapoarte”, doar dacă se impune         Ziua comunei Râu de Mori         Sărbătoarea Sânzienelor, păstrată în satele din Munții Orăștiei         Lansarea implementării proiectului: „Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuințe M1 – Aleea Crizantemelor din municipiul Deva“, cod SMIS 117069         Podul verde al Autostrăzii Lugoj – Deva, din ce în ce mai animat         Un adolescent în vârstă de 16 ani a distrus trei autoturisme         Afacerea unui contrabandist pusă pe butuci         Tragedie pe calea ferată, în stația Aurel Vlaicu. A murit o copilă de opt ani         Furtună violentă în Hunedoara – VIDEO