Comisia juridică a Camerei Deputaților, aviz pozitiv pentru urmărirea penală a lui Laszlo Borbely

Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaților au votat marți în favoarea începerii urmăririi penale în cazul deputatului Laszlo Borbely. Un număr de 16 deputați au votat “pentru”, 5 voturi au fost “împotrivă”, iar 3 deputați s-au abținut

Laszlo-Borbely

“In urma cererii ministrului Justitiei inaintata de Biroul Permanent in care trebuia sa analizam cererea de incuviintare a urmaririi penale a lui Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, Parurilor si Apelor, au fost distribuite un numar de 24 de buletine de vot, cati membri au fost in sala si rezultatul este urmatorul: 16 voturi au fost in favoarea incuviintarii inceperii urmaririi penale, 5 voturi impotriva si 3 abtineri”, a spus Nica, potrivit Mediafax.

Deputatul UDMR Laszlo Borbely a declarat, dupa sedinta Comisiei juridice, ca prin aceasta solicitare de incepere a a urmaririi sale penale s-a facut un abuz si ca o sa-si demonstreze nevinovatia prin demersuri legale.

“Consider ca s-a facut un abuz si evident ca o sa-mi demonstrez nevinovatia, si o sa fac demersurile legale care imi sunt la indemana pentru a-mi demonstra nevinovatia”, a spus Borbely.

Sedinta comisiei s-a desfasurat fara prezenta presei.

Raportul comiseii urmeaza sa fie supus dezbaterii si votului plenului Camerei Deputatilor.

Directia Nationala Anticoruptie a cerut in 5 februarie aviz de la Camera Deputatilor pentru urmarirea penala a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, in dosarul in care este acuzat ca ar fi luat mita pentru interventii in vederea atribuirii unor contracte, cauza redeschisa recent de DNA Oradea.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − cincisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare