Când vor fi finalizate artezienele de peste un milion de euro din Hunedoara

În luna august, când au început lucrările de transformare a unui sector din Bulevardul Corvin în centru pietonal şi construcţia celor trei fântâni arteziene din centrul Hunedoarei, reprezentanţii primăriei sperau că investiţi va fi realizată până în luna decembrie. În prezent, stadiul fizic al proiectului de peste două milioane de euro este de circa 80 la sută, iar termenul de finalizare anunţat de primarul Dan Bobouţanu este luna iulie a anului 2018. Acesta a susţint că lucrările ar putea fi realizate mai devreme de vara anului viitor.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Primăriei Hunedoara, realizarea celor trei fântâni arteziene din zona Bulevardul Corvin reprezintă o investiţie în valoare totală de 5.297.511 lei fără TVA, respectiv 6.304.033 lei cu TVA, din fonduri de la bugetul local. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 1 august 2018, pentru SC Proactiv SRL Deva – lider SC Drupo SRL CĂLAN – asociat SC Eltal Group SRL Moşniţa Nouă Timiş- subcontractant. Investiţia care avea termen de realizare patru luni prevede realizarea a trei fântâni arteziene, una mare amplasată în faţa Casei de Cultură, oferind spectacole de apă, sunet şi lumină cu jocuri de apă, precum şi două fântâni arteziene, amplasate de-a lungul B-dul Corvin cu jeturi de apă care vor crea efectul de jet care iese direct din pavaj.

Datele tehnice ale artezienelor
„Fântâna nr. 1 va fi amenajată în faţa Casei de Cultură. Această fântână arteziană va reprezenta un punct de mare atracţie turistică, oferind spectacole de apă, sunet şi lumină cu jocuri de apă pline de fantezie şi va avea un diametru de 21 m, o suprafaţă construită de 346,36 mp şi înălţimea jetului vertical de 8 m. În interiorul fântânii, în bazinul principal, vor exista trei bazine secundare, mărginite de parapet cu înălţimi diferite. Această diferenţiere va avea rolul de a determina scurgerea apei în moduri diferite, crescându-se astfel efectul de cascadă. Fântâna va avea un element central vertical de tipul „farfurie cu picior”, acest element are rolul de a prelua apa din bazinul central şi de a o arunca în aer printr-un jet vertical, central. Prin cădere apa va crea un efect de con, cu o anumită fluiditate şi dinamică. Astfel, suprafaţa farfuriei va prelua apa căzută (din jetul vertical) şi o va înmagazina în interiorul cuvei sale, urmând a se produce un supra plin, lucru ce va conduce la căderea lină a apei înapoi în bazinul central. Prin aceste tehnici şi mijloace se va realiza circuitul apei în fântâna arteziană”, se arată în proiect.
Fântâna nr. 2 va fi amplasată la 18,69 m de prima, pe Bulevardul Corvin iar fântâna nr. 3 poziţionată la 111,85 m de cea de a doua fântână. Aceste două fântâni arteziene vor fi de tipul fântânilor cu jet din pavaj, prevăzute cu nişte duze pentru jeturi de apă care vor crea efectul de jet care iese direct din pavaj. Diametrul fiecărei fântâni va fi de 6 m iar suprafaţa construită va fi de 28,27 mp”, a informat Primăria Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Când vor fi finalizate artezienele de peste un milion de euro din Hunedoara

  1. Mos Opinca

    Daca nu ar fi fost contestate lucrarile, doar ca sa fie bagate bete in roate pe macaz politic, acum ar fi fost gata. Multumin “oamenilor de bine” din politica locala 🙂

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece + șaptesprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Americanii și canadienii au explorat Ținutul Pădurenilor         40 de locuințe ANL pentru tineri vor fi construite în Călan         Doi șoferi din Deva au fost prinși drogați la volan         Copil lovit de mașină pe bulevard         Șofer de autotren la un pas de tragedie         CJH A COMIS-O ŞI ACUM STĂ DE CHIBIŢ. Gunoierul Brai – Cata, repudiat în Deva, Hunedoara, Simeria şi Orăştie         Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva