Armistiţiul din estul Ucrainei este „în general” respectat, anunţă Kievul şi separatiştii

125

Kievul apreciază că este prea devreme să tragă concluzii, după ce armistiţiul convenit joi la Minsk cu separatiştii a intrat în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică în estul Ucrainei, dar monitorizează situaţia împreună cu militarii, a anunţat un oficial, relatează agenţia rusă Tass

ucraina

„Primele ore sunt foarte importante. De aceea, monitorizăm situaţia împreună cu militarii. Este prea devreme să tragem concluzii”, a scris într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook Sviatoslav Ţegolko, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene.

Un purtător de cuvânt militar ucrainean, Vladimir Seleznev, a declarat de asemenea că, de la ora locală 3.00 (3.00, ora României), nu au mai fost raportate tiruri vizând forţele guvernamentale.

Armistiţiul între forţele guvernamentale şi insurgenţii proruşi din regiunea Donbas (est) a intrat în vigoare duminică la ora 0.00 (0.00, ora României).

Pe de altă parte, unul dintre liderii „republicii populare” de la Doneţk (DPR), Igor Plotniţki, a anunţat în noaptea de sâmbătă spre duminică faptul că nu au fost înregistrate încălcări ale armistiţiului.

Alt lider separatist, Eduard Basurin a declarat duminică dimineaţa, telefonic, pentru Tass, că situaţia din DPR era „liniştită”, iar „armistiţiul este în general respectat”.

Însă Basurin, reprezentantul „ministerului apărăriii” DPR, a precizat că au existat „unele încălcări” ale armistiţiului în zona oraşului Debalţeve.

Membrii „formatului Normandia” – preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko, francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel – au semnat un document final negociat de miercuri şi până joi, timp de peste 16 ore, cu privire la o soluţionare paşnică a conflictului ucrainean, iar Grupul de contact – reprezentanţii Kievului, separatiştilor, Moscovei şi OSCE – au negociat în paralel măsurile practice de punere în practică a înţelegerii

Documentul prevede, între altele, un armistiţiu între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi din estul ţării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părţi beligerante, retragerea armamentului greu de pe linia frontului, un schimb de prizonieri şi măsuri cu caracter politic pe termen lung, inclusiv alegeri în Donbas şi modificarea Constituţiei ucrainene, în vederea soluţionării conflictului. (mediafax.ro)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *