Apelul românului condamnat la moarte în Malaysia a fost respins

apelul-romanului-condamnat-la-moarte-in-malaysia-a-fost-respins-45829-1Recursul lui Ionuţ Alexandru Gologan, condamnat pentru trafic de droguri, a fost respins, informează MAE într-un comunicat. Avocatul românului a introdus, în regim de urgenţă, cererea de recurs la o instanţă superioară, Curtea Federală de Justiţie. În prezent, se aşteptată decizia autorităţilor judiciare din Malaezia privind stabilirea termenului de judecată, a precizat MAE.

Potrivit MAE, încă de la arestarea cetăţeanului român, Ambasada României la Kuala Lumpur a întreprins “multiple demersuri pe canalele diplomatice şi consulare în vederea acordării asistenţei de specialitate în beneficiul acestuia, în special pentru identificarea căilor optime de apărare, în scopul evitării pedepsei capitale”. În acest sens, au existat contacte la nivelul miniştrilor afacerilor externe ai României şi Malaeziei.

Campanie de conştientizare cu privire la riscurile la care se expun transportatorii de droguri

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de cazuri, MAE a demarat, încă din anul 2013, o campanie de conştientizare a cetăţenilor români cu privire la riscurile la care se expun prin transportul de droguri în state ale căror sisteme legislative prevăd pedeapsa cu moartea pentru asfel de infracţiuni.

Sub deviza “Drogurile îţi schimbă destinaţia”, campania anti-drog este destinată publicului larg şi informează în legătură cu aspecte mai puţin cunoscute privind legislaţia unor ţări precum Malaysia, precizează MAE.

Ionuţ Alexandru Gologan, racolat în Germania de traficanţii de droguri

Ionuţ Alexandru Gologan, românul condamnat la moarte în Malaezia este din comuna Telega (Prahova). Ultima dată a fost în localitatea natală în vara anului 2012, cu o lună înainte de a fi arestat. Ulterior, tânărul a plecat apoi în Germania, unde a fost racolat de traficanţi de droguri, informează Mediafax.

Românul provine dintr-o familie dezbinată, fiind crescut de tată şi bunică, după ce mama lui a plecat din Telega în urmă cu mai mulţi ani.

În bagajele tânărului, care lucra ca şofer cu jumătate de normă, au fost descoperite, pe 26 iunie 2012, pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, 1.494 de grame de metamfetamină.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece − trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva a rămas „muzeu”         A început montarea căii de rulare în Tunelul Turdaș de pe șantierul magistralei feroviare de mare viteză         Caravana Filmului Românesc la Hunedoara         La Deva se va da startul Turului Ciclist al Hunedoarei         Gând la început de an școlar         Motociclist oprit cu focuri de armă         DREPTATE PENTRU MILU. Sora victimei de la Sarmizegetusa Regia: “Fratele meu avea o şansă la viaţă, dar nimeni nu i-a dat-o”         INEDIT. Astăzi la Deva se poate circula cu “Autobuzul cu Jazz”         Ultima zi de lucru din ultimatumul dat pe Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva. Când pot fi deschişi cei 21 de kilometri         Bărbat înjunghiat în inimă de frica soției         Blocaj prelungit pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Licitație pentru modernizarea șoselelor turistice din județul Hunedoara         Povestea „tunelurilor pentru urși” de pe cel mai scump sector de autostradă: lotul de 300 de milioane de euro         Tragedie pe DN 7: un bărbat a murit, iar alți trei au fost răniți într-un accident rutier         Sardinia, între foarte scump și foarte ieftin         Tânără atacată în timp ce își plimba copilul în cărucior         Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei