Ancuța Elena Suciu este noul preşedinte PSD Deva

Director al Agenției de Îmbunătăți Funciare – Filiala Teritorială Hunedoara, consilier județean PSD, Ancuța Elena Suciu este membră a Partidului Social Democrat din anul 2000, ocupând în prezent şi funcția de președinte al Organizației de Femei Social Democrate (OFSD) Deva

Alături de cei 135 de delegați care au participat la Conferința Municipală a PSD Deva, s-a aflat atât președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, cât și deputatul Ilie Toma, primari și aleși locali și județeni.

Visează la DEVA – PESEDISTĂ

La început de mandat, noul președinte îşi propune să impună PSD-ul în Deva. „Nu sunt vorbe goale, iar pentru a dovedi că ceea ce spun este realizabil voi da exemplu municipiul Hunedoara unde, pentru prima dată în istorie, primarul PSD Dan Bobouțanu, demonstrează că votul acordat în 2016 nu a fost irosit! DA, municipiul Hunedoara este un exemplu pentru Deva și DA, echipa PSD este unită și puternică, gata să asigure o administrație performantă! Până la alegerile locale din 2020 va trebui să ne pregătim intens, să organizăm PSD Deva pentru câștigarea alegerilor prezidențiale. Organizarea va cuprinde toate secțiile, iar la evenimentele pe care le vom desfășura îmi doresc să participe atât membri, simpatizanți, dar și cât mai mulți locuitori ai municipiului!”, a declarat Ancuța Elena Suciu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României         Lansare de carte. Albumul fotografic „Oameni și locuri. Comuna Luncoiu de Jos”         APA PROD SA, UN SCANDAL FĂRĂ SFÂRŞIT. Preţul apei, cea mai recentă răfuială politică între PNL şi PSD Hunedoara