Zilele comunei Blăjeni

Manifestarea a fost reluată în acest an, după ce în 2013, din lipsă de fonduri, nu a putut fi organizată

pozele (1)

La Blăjeni, una din cele mai pitorești comune ale județului Hunedoara, au fost două zile de cântec, joc și voie bună. “Anul acesta am reluat tradiția și am organizat o nouă ediție a “Zilelor comunei Blăjeni”. În 2013, datorită perioadei de criză financiară pe care o traversăm, nu am putut ține această manifestare, dar acum, cu sprijinul colegilor din Consiliul Local, am reușit să o organizăm din nou. Este o mare bucurie pentru mine acest lucru, iar această sărbătoare blăjenarii o merită din plin. Cred că programul pe care l-am pregătit a fost unul pentru toate gusturile”, a declarat Horia Flavius Jurca, primarul comunei Blăjeni. Manifestările au început de sâmbătă, în acea zi reușindu-se o frumoasă simbioză între tradiție și modern. La Blăjeni, când spui tradiție, te referi, în primul rând, la patriotismul local, în sensul pozitiv, aici legenda spunând că “un bun blăjenar se numește Candin, are cal alb și cireș în poartă”, lucru valabil și în zilele noastre. Apoi, tot la tradiție, putem aminti tulnicăresele, unice în zonă, meșterii populari, bisericile vechi, mândria de a fi demni urmași ai Crăișorului Munților, Avram Iancu, țuica de cireșe veritabilă, care numai pe aici poate fi degustată ori hora țărănească. Exact această horă țărănească, a cărei vechime se pierde în negura timpului, s-a împletit armonios, sâmbătă, de “Zilele comunei Blăjeni”, cu un modern Disco-party, localnici de toate vârstele, precum și oaspeții lor, distrându-se pe cinste. Și seara nu se putea încheia altfel decât cu un grandios foc de artificii, care a fost, și el, pe placul blăjenarilor.

pozele (5)

Cinstirea seniorilor

A doua zi a manifestărilor a debutat, așa cum se face la țară, unde tradiția se păstrează cu sfințenie, la bisericile din comună, cu Sfânta Liturghie, la care localnicii au participat în număr mare, duminică fiind și zi de mare sărbătoare creștină, Înălțarea Crucii. Apoi, de la prânz, distracția a fost din nou la ea acasă, pe platoul de la Criș, acolo unde s-au desfășurat “Zilele comunei Blăjeni” din acest an, manifestările debutând cu un spectacol folcloric susținut de ansamblurile “Doina Crișului” din Brad și “Tulnicul” din comună, precum și de tineri interpreți locali. Înainte, însă, de momentul culminant al manifestărilor a mai avut loc un eveniment emoționant. “Este o premieră pentru noi și o mare mândrie pentru mine să premiez cuplurile care au peste 50 de ani de căsnicie din comună. Astfel, ne arătăm respectul față de dânșii, dar și față de un venerabil veteran de război, Nicolae Ștefan, concetățean de-al nostru. Pentru mine emoția a fost și mai mare, deoarece, fiind cel mai tânăr primar din județ, am avut onoarea să îi felicit pe seniorii comunității în care m-am născut, am trăit și locuiesc în continuare”, a mai spus primarul din Blăjeni, Horia Flavius Jurca. A urmat, apoi, momentul cel mai așteptat al sărbătorii, un concert de muzică populară susținut de tineri interpreți hunedoreni și de consacrații noștri conjudețeni Lenuța Evsei- Ruiu și Ciprian Roman, precum și de Nițuca Iușco și ceterașii săi din Maramureș și “capul de afiș” Stana Stepănescu, cu repertoriu din Banat. Petrecerea blăjenarilor, la care au participat și vicepreședinții Consiliului Județean Hunedoara, Tiberiu Ioan Balint și Dorin Oliviu Gligor,  s-a întins până târziu, în noapte, iar participanții se gândesc deja la o viitoare ediție a manifestării.

pozele (2)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători         Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean”. Demonstraţie de robotică la Deva         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele școlare         16 transportatori rutieri din județul Hunedoara au fost controlați de inspectorii de muncă         Percheziţii domiciliare în 4 judeţe şi un prejudiciu de peste 25.000 de lei recuperat de poliţiştii hunedoreni         Tragedia care a cutremurat Hunedoara. Trupul pompierului Dragoș Petru și al fratelui său au fost aduse acasă         Combinatul din Hunedoara a suspendat producția         ÎNVESTITURA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: „Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”