Soluţie pentru rezolvarea unei probleme la Vorţa

În această comună hunedoreană există deficienţe în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor menajere, dar acest aspect se va remedia în viitor

Judeţul Hunedoara are un potenţial turistic foarte mare. Practic, nu există localitate în judeţ care să nu aibă ceva de oferit turiştilor.

Potenţial turistic

O parte dintre aceste localităţi sunt cunoscute de mai toată lumea, iar altele ceva mai puţin. Din această categorie face parte şi comuna Vorţa, o localitate relativ izolată, care nu este situată la “drumul mare”, calea cea mai facilă de acces către aceasta realizându-se dinspre Ilia.  Comuna Vorţa se numără printre localităţile rurale mici ale judeţului Hunedoara, populaţia aşezării, una cu sate destul de răsfirate, neatingând cifra de 1.000 de locuitori. Acest lucru reprezintă un avantaj pentru comună, evitându-se tumultul de la oraşe. Un alt avantaj al comunei este situarea sa ceva mai departe de principalele axe de circulaţie feroviare sau rutiere, precum şi cadrul natural deosebit în care se află. La toate acestea se adaugă şi cele patru biserici de lemn din comună. De mare valoare patrimonială este biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Visca, care a fost ridicată în 1764, tot în secolul al XVIII-lea fiind edificat şi lăcaşul de cult din Luncşoara, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Merită văzute şi celelalte două biserici din lemn din comună, „Sfântul Nicolae” din Vorţa, din secolul al XIX-lea, şi cea din Valea Poienii („Sfântul Ioan Botezătorul”), construită în 1920. De asemenea, în localitate se amenajează un Centru de Informare Turistică şi o bază sportivă şi se lucrează la modernizarea a două drumuri, care fac legătura cu comunele Baia de Criş şi Luncoiu de Jos, şi se organizează şi un festival folcloric, intitulat  „Primăvara vorţană”.

vorta primar

Va fi mai bine din 2015

Reprezentanţii administraţiei publice locale din comuna Vorţa fac eforturi pentru ca aşezarea pe care o administrează să aibă un aspect cât mai plăcut şi, astfel, să atragă cât mai mulţi turişti şi, de ce num chiar şi investitori în diferite domenii de activitate. “Ne confruntăm cu o problemă mai delicată, cea legată de colectarea deşeurilor menajere, în special în satele Certeju de Jos, Coaja, Dumeşti şi Luncşoara. Aceste localităţi sunt ceva mai îndepărtate de central de comună şi nu au un număr foarte mare de gospodării. Noi am tot scos la licitaţie serviciul de salubritate, dar nici o socitate specializată în domeniu nu s-a prezentat la acestea. Probabil că numărul mic de gospodării, cât şi distanţa destul de mare, fac această activitate neprofitabilă. Până în present, fiecare s-a descurcat cum a putut cu gunoaiele, dar din 2015 s-a găsit o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme. Astfel, odată cu înfiinţarea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară la nivel de judeţ în domeniul colectării deşeurilor menajere, există toate premisele ca şi problema serviciului de salubritate de la noi să fie rezolvată într-un mod favorabil de anul viitor”, a declarat Radu Emil Bureană, primarul comunei hunedorene Vorţa.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + doisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         (P) Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         (P) Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări         Drumul Național 7A va intra în reparații capitale. Primele lucrări de reabilitare au început         Incendiu puternic în Geoagiu. Un om a murit