Recunoaştere. Voluntarii pentru Geoparc au câştigat Premiul Publicului pentru cel mai Votat Proiect

53

Acţiunile acestora au fost numeroase, una dintre acestea fiind şi realizarea Casei Vulcanilor de la Densuş

Gala Națională a Voluntarilor, aflată la cea de-a IV-a ediţie, a continuat vineri seara la Bucureşti, tradiția premierii meritelor voluntariatului. Premiul Publicului pentru cel mai Votat Proiect de Voluntariat al anului 2014 a fost obţinut de proiectul Voluntari pentru Geoparc – Asociația Drag de Hațeg. Tinerii hunedoreni înscrişi în acest program au fost finalişti la categoria “Proiectul de voluntariat al anului în domeniul tineret”, alături de alte şase organizaţii din ţară.

Impresionant

Activitățile voluntarilor din Asociația Drag de Hațeg din au constat în realizarea și funcționarea Casei Vulcanilor: construcție (prepararea cob-ului, realizarea structurii de lemn, amplasarea pietrelor și a cob-ului, finisaje artistice din lut, etc); grafică (realizarea panourilor informative și a materialelor tipărite); organizare de evenimente (inaugurare, expoziție foto); comunicare (crearea și întreținerea paginilor de social media); cursuri, workshop-uri sau seminarii. La Gala Națională a Voluntarilor din acest an au fost înscrişi 92 de finalişti şi s-au acordat 25 de premii. Partenerii celor de la Drag de Haţeg în implementarea acestui proiect sunt Fundaţia pentru Parteneriat şi o companie petrolieră, prin programul Spaţii verzi, precum şi Asociația Socială Satul de Lut, Școala Gimnazială Densuș, Primăria Comunei Densuș, Asociația Pro Edu Densușianu și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului.

densus premiu voluntariPentru comunitate

Proiectul Casa Vulcanilor este important, pentru locuitorii din Densuş, din mai multe motive. “În primul rând este vorba de crearea unui nou obiectiv turistic, care sperăm să atragă numărul mare de turiști care vizitează biserica Densuș și să îi facă să petreacă mai mult timp în localitate, cu beneficiile evidente pentru comunitate; în al doilea rând este un spațiu educațional care va fi folosit în principal de către Exploratorii din Densuș, club care anul acesta a avut foarte multe activități interesante de educație non-formală; în al treilea rând construcția în sine este un model de folosire a materialelor ecologice cu impact minim asupra mediului. Proiectul Casa Vulcanilor este o inițiativă exclusiv locală, care va ajuta la coagularea comunității noastre”, a spus Cristian Ciobanu, coordonatorul proiectului.

densus primar

Încă o bucurie

În altă ordine de idei, mai trebuie menţionat că sfârşitul de săptămână recent încheiat a mai adus o bucurie locuitorilor comunei Densuş. “Chiar duminică, 14 decembrie, a fost organizat un spectacol extraordinar de colinde, protagonişti fiind elevii de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Sigismund Toduţă din Deva. De asemenea, doresc să mai precizez că pe 18 decembrie va fi organizată tradiţionala sebare de sfârşit de an, în cadrul căreia va avea loc un spectacol prezentat de elevii şi preşcolarii din comună. Doresc tuturor sărbători fericite şi La mulţi ani”, a mai spus Traian Bugari, primarul din Densuş.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.