Recunoaşterea valorii: Premiu pentru comunitatea din Pui

 

Distincţia a fost obţinută la cea de-a doua ediţie a Târgului Internaţional de Investiţii „Împreună reconstruim România”

02primar pui stoica

Recent, în Capitală a avut loc cea de-a doua ediţie a Târgului Internaţional de Investiţii „Împreună reconstruim România”. Cu această ocazie s-au acordat mai multe premii în cadrul Proiectului Naţional de Dezvoltare şi Promovare „Cartea Primăriilor din România”, fiind distinse şi patru administraţii publice locale din judeţul Hunedoara.

 

Şcoala şi biserica, baza societăţii

 

Trei dintre acestea, cele din municipiile Lupeni şi Vulcan şi cea din comuna Crişcior au primit diplome de excelenţă, iar cea din altă localitate rurală, de la Pui, a primit o plachetă, distincţiile fiind acordate pentru merite deosebite în dezvoltarea locală. Prezent în cadrul emisiunii „Punctul de vedere” de la HUNEDOARA TV, primarul comunei Pui, Victor Tiberiu Stoica, a dezvăluit câteva din momentele petrecute la evenimentul desfăşurat în Bucureşti. „A fost o mare surpriză pentru noi, dar şi o mare onoare. Sincer, după ce s-au acordat diplomele de excelenţă, am crezut că nu vom mai fi premiaţi. A fost o mare bucurie pentru noi, chiar mai mare decât cea la care am primit distincţia de „Primar de trei stele”, când am primit o plachetă, din cele şapte acordate, fiind singura localitate din Regiunea de Vest a României care a primit această distincţie. Consider că este o recunoaştere a muncii depuse de întreaga comunitate din Pui, nu doar de către cei din primărie. În primărie suntem puţini, unii se mai schimbă, dar comunitatea rămâne aceeaşi. Cred că este şi o încununare a muncii pe care am depus-o în cei 13 ani de când sunt primar al comunei Pui, perioadă în care s-au implementat mai multe proiecte majore. Cu toate acestea, principala mea preocupare ca primar a fost să sprijin şcoala şi biserica, instituţii care, după mine, reprezintă baza societăţii. Suntem cea mai mare comună din judeţ ca populaţie, cu circa 4.500 de locuitori şi a doua ca întindere, lucru care înseamnă multe şcoli şi biserici. În comună avem 14 şcoli, toate renovate şi modernizate, dintre care şase au instalaţii de încălzire centrală, la care sunt înscrişi peste 600 de copii. Două dintre aceste şcoli au clasele I-VIII şi pe lângă toate funcţioneazăşi câte o grădiniţă. În plus, lângăşcoala din centrul de comună, unde se va amenaja, în curând, un teren multifuncţional cu gazon sintetic, avem o sală de sport, prima de acest gen deschisă în ţară în mediul rural. Şi pentru biserici am alocat sume importante de la bugetul local, pentru renovarea acestora. S-au făcut mai multe sfinţiri de biserici şi chiar am şi construit un lăcaş de cult nou, în satul aparţinător Federi. Aceste lucruri s-au realizat deoarece ne-am adunat, cei mici, dar mulţi, şi am reuşit să facem fapte mari. Dacăşi cei mari se vor gândi la noi, la talpa ţării, aşa cum sunt cei de la sate, atunci ne va merge mult mai bine”, a spus Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei Pui.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei