Proiect european implementat la Băița

Cu 100.000 de euro se modernizează baza sportivă și căminul cultural din satul aparținător Crăciunești

Până nu cu mult timp în urmă, satele comunei hunedorene Băița, fiind vorba despre localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Barbura, Căinelu de Sus, Crăciunești, Fizeș, Hărțăgani, Lunca, Ormindea, Peștera, Săliște și Trestia, erau cunoscute prin minerit. Aici funcționau, în aproape fiecare sat, câte o exploatare sau o carieră, dar acestea s-au închis, odată cu restructurarea activității din industria extractivă neferoasă.

Finalizarea, în luna septembrie

Așa că, odată cu noile vremuri, și prioritățile administrației publice din această comună hunedoreană s-au schimbat. Și aici, în Băița, ca în mai toate localitățile rurale din județul nostru, edilii din comună pun un accent deosebit pe accesarea de fonduri europene, una dintre puținele posibilități de dezvoltare a satelor în această interminabilă perioadă de criză. “Comuna Băița este membră a Grupului de Acțiune Locală (GAL) “Țara Zarandului”. Prin acest GAL am reușit să depunem, pe măsura 322, un proiect integrat, care vizează modernizarea a două obiective din satul Crăciunești, fiind vorba despre căminul cultural și baza sportivă. Valoarea contractului a fost de 100.000 de euro, suma fiind, în totalitate, nerambursabilă. Suntem într-un stadiu avansat cu lucrările, acestea urmând a fi finalizate în cursul lunii viitoare, când vom reda în folosință cele două obiective”, a declarat Damian Diniș, primarul comunei Băița. La căminul cultural din Crăciunești a fost modernizată sala de spectacole, au fost amenajate grupuri sanitare, racordate la apă și canalizare, în interior, s-au făcut birouri, s-a montat tâmplărie PVC la uși și la ferestre, s-a zugrăvit ori au fost achiziționate 200 de scaune, cât este capacitatea. “În acest moment mai sunt de făcut ultimele retușuri la pereții exteriori, iar terasa de la intrarea în căminul cultural este, și ea, aproape finalizată. Pe viitor, din fonduri proprii, dorim să mai achiziționăm și mobilier specific pentru căminele culturale”, a mai spus primarul Damian Diniș.

Alte modernizări

Și la cea de-a doua componentă a proiectului integrat depus pe măsura 322, respectiv baza sportivă, s-au făcut lucrări importante. “În prezent se lucrează la finisajele exterioare ale vestiarelor, care beneficiază de toalete și apă curentă. În plus, în cadrul contractului era prevpzut și schimbarea gazonului, lucru care s-a și realizat deja. Din fonduri proprii reabilităm împrejmuirea terenului, urmând ca, apoi, să amenajăm și tribune, cu circa 300 de locuri și să achiziționăm și o tabelă de marcaj. Când toate acestea vor fi gata, baza sportivă din Crăciunești va fi comparabilă cu cele de Liga a III-a de fotbal”, a precizat Damian Diniș, primarul comunei hunedorene Băița. Reamintim că la baza sportivă din Crăciunești își desfășoară meciurile de pe teren propriu echipa Șoimul Băița, care evoluează în Liga a IV-a de fotbal Hunedoara, fiind una dintre puținele echipe din mediul rural care activează în acest eșalonul. Șoimul, de când evoluează în Liga a IV-a, s-a dovedit a fi o echipă solidă, cu clasări meritorii, la mijlocul clasamentului, punând serioase probleme pretendentelor la primele locuri, în urmă cu două sezoane pe terenul de la Crăciunești fiind decisă echipa campioană. Atunci cei de la Băiţa au învins, în ultimele  etape, pe baza sportivă recent modernizată de la Crăciunești, principalele candidate la titlu, dând dovadă de mult fair-play. La Șoimul Băiţa evoluează, chiar dacă nu mai sunt la prima tinerețe, nume cunoscute microbiștilor hunedoreni, precum Ciubotaru, Iancău, Pepenar sau Tănase, jucători care au evoluat, în trecut, în eșaloane fotbalistice superioare, chiar și în Liga a II-a.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile         Doi taximetriști din Deva au fost condamnați după ce au jefuit un român întors din SUA         Concerte de 1 Martie și Ziua Femeii susținute de elevi ai Liceului de Arte         CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA. Scriitorul și publicistul Marian Boboc, „Cetățean de onoare” al judeţului         Patru hunedoreni prinși la furat de fier vechi         Ați văzut-o? Tânără însărcinată, dată dispărută după ce a fugit din centrul maternal         Spărgători de biserici capturați de Poliție         „HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl