1.7 C
Deva
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Primarul din Şoimuş mai are o funcţie

De luna trecută, Mihai Gabriel Irimie, întâiul gospodar al aşezării rurale de lângă Deva, este şi preşedinte al unui Grup de Acţiune Locală

soimus-primar

Să fii primar de ţară nu pare a fi un lucru foarte uşor în perioada actuală. Şi dacă eşti şi la primul mandat, lucrurile par a se complica şi mai mult.

Pentru dezvoltare

Un astfel de exemplu este dat de Mihai Gabriel Irimie, cel care se află în fruntea Primăriei comunei Şoimuş de un an şi jumătate. Mai mult, Mihai Gabriel Irimie, cel mai tânăr primar din judeţ la această oră, ocupă, de luna trecută, încă o funcţie. „Am fost ales preşedinte al Grupului de Acţiune Locală „Sargeţia”, din care mai fac parte, alături de comuna Şomuş, alte 14 aşezări rurale hunedorene, plus una din judeţul Arad, o primărie de oraş şi mai multe persoane juridice şi fizice. Consider că alegerea a fost făcută pentru o mai bună activitate în domeniul atragerii de fonduri europene, acesta fiind principalul scop al GAL-urilor. Au fost ceva probleme cu fosta conducere, dar sper să se rezolve aceste aspecte şi să nu pierdem finanţări europene. Nu voi sprijini comuna Şoimuş, în mod deosebit, ci pe toţi membrii GAL „Sargeţia”. De asemenea, dar de această dată , vorbesc strict în calitatea de primar al comunei Şoimuş, sper ca o contestaţie depusă în mod nefondat de o firmă care nu a participat la licitaţiile pentru introducerea reţelei de alimentare cu apă în comună să nu blocheze şi mai mult acest proiect, pentru care m-am luptat foarte mult”, a declarat Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Şoimuş.

Bază pe tineret

Dar în comuna Şoimuş s-au întâmplat şi lucruri bune în acest an. Şi, printr-o fericită simbioză, acestea au legătură tot cu tineretul. „Mă bucur că am reuşit să fac ceva util pentru tineret, în special, dar şi pentru întrewaga comunitate, în general. Ne mândrim cu şcolile din comuna noastră, în special de cea gimnazială din centrul de comună şi de cea cu clasele I-IV din satul aparţinător Păuliş. Pentru reabilitarea acestor două unităţi de învăţământ a fost alocată, din bugetul local, suma de 700.000 de lei, dar a meritat. Acestea au acum condiţii similare cu cele de la oraş, sau poate chiar superioare. Acestea beneficiază, printre altele, de două baze sportive ultramoderne, dotate cu terenuri sintetice, vestiare, duşuri şi tot ceea ce mai este necesar în acest scop. Legat de sport, vreau să mai menţionez că am înfiinţat o nouă echipă de fotbal, intitulată Viitorul Şoimuş, pe care intenţionăm să o reînscriem, din sezonul viitor, în Liga a V-a Hunedoara. Tot tinerii ne mai produc şi alte motive de bucurie şi mândrie. Astfel, Ansamblul „Şoimuşiana”, după câteva apariţii apreciate, este invitat, în ultima duminică a acestui an, pe 29 decembrie, de la orele 17.00, să evolueze în centrul Devei, lângă primărie. Acest lucru ne onorează, dar îl simţim şi ca pe o recunoaştere a valorii ansamblului. De asemenea, vă invit să petreceţi alături de noi ziua de Crăciun, când organizăm, la căminul cultural din satul Bejan, tradiţionala nedee, cu Lele Crăciunescu şi formaţia, invitat special fiind Maria Raşca. Sărbători fericite şi la mulţi ani”, a mai spus Mihai Gabriel irimie, primarul comunei Şoimuş.

 

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/