PREGĂTIRI DE SĂRBĂTOARE: Pe 15 şi 18 august se organizează „Zilele comunei Zam”

Pe agenda de lucru a administraţiei publice din comuna de pe Valea Mureşului se află şi alte obiective.

Comuna Zam, situată pe Valea Mureşului, la limită cu judeţul Arad, are, conform recensământului din 2011, o populaţie de 1.875 de locuitori, care trăiesc în 13 sate, acestea fiind aşezarea de centru şi localităţile aparţinătoare Almaș-Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea, acestea întinzându-se pe o suprafaţă de peste 160 de kilometri pătraţi.

Invitaţie la petrecere

În comună, una traversată de Drumul Naţional 7, una dintre cele mai aglomerate artere rutiere din întreaga ţară, se pune accent pe păstrarea curăţeniei. Preocuparea administraţiei din Zam pentru curăţenie este firească, nu doar din punct de vedere edilitar, ci şi pentru că pe raza aşezării de pe Valea Mureşului pot fi întâlnite câteva obiective turistice interesante. Astfel, pe raza comunei sunt două rezervaţii naturale, fiind vorba despre “Calcarele de Godineşti “şi “Pădurea Pojoga” sau Casteul Nopcsa, monument istoric, din localitatea de reşedinţă. Totodată, în comună mai găsim cinci biserici monument – istoric, respective cele din satele Almaş Sălişte, Micăneşti, Pogăneşti, Sălciva şi Zam, precum şi alte patru lăcaşe de cult vechi, respective cele din Almăşel, Cerbia, Deleni şi Godineşti. Şi mai este un motiv pentru care administraţia din Zam ţine mult la păstrarea curăţeniei. “În zilele de 15 şi 16 august vom organiza o nouă ediţie a “Zilelor comunei Zam“ şi vrem să ne primim oaspeţii aşa cum le stă bine oamenilor gospodari, cu o localitate curată şi îngrijită. Şi în acest an vor fi mai multe manifestări culturale şi sportive. Astfel, vor fi meciuri de fotbal de noul teren sintetic din central de comună, dar şi concerte folclorice, cu solişti exclusiv din judeţul Hunedoara. Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi alături în aceste zile de sărbătoare”, a lansat o invitaţie de nerefuzat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.

Lucrări la drumuri

Dar edilii din Zam au şi alte preocupări în această perioadă, una dintre cele mai importante fiind starea drumurilor. “Am reuşit să asfaltăm un kilometru pe Drumul Comunal 163 Zam – Almaş Sălişte, pe raza satului Pogăneşti. Astfel, prin această asfaltare s-a eliminate praful din respective localitate. De asemenea, am purtat discuţii cu cei care transportă piatră pentru autostradă, în vederea creării unui disconfort cât mai redus pentru cei care locuiesc în Sălciva, de-a lungul drumului judeţean. Am ajuns la o înţelegere prin care am convenit ca maşinile încărcate să circule pe DN 7, iar cele goale prin Sălciva. Aşteptăm, totodată, să vedem ce sume ni s-au alocat la recenta rectificare bugetară, noi dorind să continuăm, în primul rând, lucrările de întreţinere şi modernizare a drumurilor din localitate”, a mai spus Sorin Ionel Nistor, primarul comunei Zam. (Amarildo Szekely)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Furturile din Mina Paroșeni nu au leac         Unde trebuie purtată masca de protecție, în municipiul Hunedoara         Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale         Sarmizegetusa Regia, vizitată cu masca de protecție pe față         Tineri reținuți în Călan, după ce au tâlhărit un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice         Cascada Clocota și Germisara, reperele stațiunii Geoagiu Băi         Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic         Bărbat condamnat în dosarul morții unui copil de șase ani, din Hunedoara         Polițistă atacată de o tânără într-un bloc din Hunedoara. Agresoarea, mamă a trei copii și însărcinantă, făcea chef în toiul nopții         Adolescentă răpită din Cartierul Muzicanților – Geoagiu         Carte veche din 1863, restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Controale ITM Hunedoara în perioada 27 iulie – 2 august 2020         Proiectul tehnic al construcției unui traseu pentru bicicliști în Deva, scos la licitație publică         Un turist și-a dat ultima suflare pe munte, în Masivul Parâng         Mircea Moloț: „Am îndrăgit mereu Țara Hațegului”         Profesori condamnați pentru purtare abuzivă față de elevi