Lucrările se execută cu fonduri de la bugetul local, după ce Guvernul Boc a tăiat, fără explicaţii, finanţarea europeană la acest proiect
Dorinţa locuitorilor de la ţară de a avea condiţii de confort similar cu cele ale orăşenilor este ceva normal şi chiar imperios în zilele noastre, ţinând cont că România este, de ani buni, membră a Uniunii Europene.
Boc le-a tăiat 6 milioane de euro
Una din problemele cu care se mai înfruntă cei din zonele rurale este cea legată de alimentarea cu apă în regim centralizat. Aşa se întâmplă şi în comuna hunedoreană Sarmizegetusa, o localitate plină de vestigii istorice, dar problema alimentării cu apă va fi rezolvată în curând.
“Aveam în intenţie, încă din 2008, să realizăm alimentarea cu apă şi introducerea reţelelor de canalizare în comună. Am câştigat un proiect cu finanţare europeană, a cărui finanţare a fost sistată de Guvernul Boc. În 2008, am format o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), împreună cu comuna învecinată Toteşti. Am depus, la vremea respectivă, documentaţia necesară în vederea implementării unui proiect ce beneficia de finanţări europene. Acest proiect era unul integrat şi a fost depus pe măsura 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”. După ce am trecut de toate formalităţile birocratice, şi nu sunt puţine, proiectul a îndeplinit punctajul necesar, a fost declarat eligibil şi a primit şi acceptul pentru finanţare. Am crezut că totul va fi bine şi ne-am apucat de treabă. Proiectul avea o valoare de șase milioane de euro, fiind cel mai mare din Regiunea de Dezvoltare V Vest. Acest proiect cuprindea nu doar introducerea rețelelor de apă și canalizare în comună, ci şi alte obiective. După ce au fost parcurse mai multe proceduri preliminare, cum ar fi primirea diferitelor avize, vizite în teren sau organizarea de licitații, s-a trecut şi la stadiul de proiectare a obiectivelor, toate aceste operaţiuni costând bani, pe care i-am plătit din bugetele proprii. Şi, brusc, din 2011, fără niciun fel de explicaţii, deşi îndeplineam toate condiţiile, Guvernul Boc a început să ne pună tot felul de beţe în roate şi ne-a tăiat de la finanţare. Nu-mi face plăcere să vorbesc despre aceste lucruri, dar aşa s-a întâmplat. Am trecut peste această nedreptate şi, din 2012, cu fonduri de la bugetul local, am început, în regie proprie, lucrările la reţeaua de alimentare cu apă în trei sate, respectiv Sarmizegetusa, Breazova şi Hobiţa-Grădişte. La ora actuală pot spune că lucrările sunt finalizate în proporţie de 85 de procente. Practic, tubulatura necesară a fost introduce, pregătirile pentru racordarea individuală sunt gata, în prezent lucrându-se la staţia de potabilizare a apei. Sigur este că, din 2015, aceste sate vor fi alimentate cu apă în regim centralizat”, a declarat Mihai Cornel Todoni, primarul comunei Sarmizegetusa.
Cuprinşi în Masterplan
Pentru satele Sarmizegetusa, Breazova şi Hobiţa – Grădişte mai este o certitudine.”În perioada 2014-2020, printr-un Masterplan derulat prin Consiliul Judeţean Hunedoara şi societatea specializată pe care o are în subordine instituţia, APAPROD SA, în cele trei sate mai sus menţionate se vor mai face şi alte lucrări la reţeaua de apă, acestea fiind în valoare de 970.000 de euro, în urma implementării acestui proiect urmând a fi introdusă şi canalizarea în localitatea de reşedinţă şi în aşezările aparţinătoare Breazova şi Hobiţa-Grădişte”, a mai spus Mihai Cornel Todoni, primarul din Sarmizegetusa.Reamintim că Sarmizegetusa este capitala Daciei Romane, un loc plin de vestigii istorice şi cunoscut nu doar în ţară, ci şi peste hotare, iar comuna actual este printre puţinele aşezări rurale care are toate străzile asfaltate. (Amarildo Szekely)