O nouă ediție a târgului de la Pui

Tradiționala acțiune s-a desfășurat pe 14 octombrie și la ea au participat, ca de obicei, mii de oameni, și vremea ținând cu aceștia

IMG_0223

Unul dintre târgurile cu tradiție din județ, poate chiar cel mai mare, și-a derulat, ca de foarte mult timp încoace, o nouă ediție.

Calitate, nu cantitate

Desfășurat, ca în fiecare an, pe 14 octombrie, târgul de toamnă de Pui, căci despre el este vorba, a adunat, și de această dată, mii de participanți. Mulți comercianți, dar și mulți vizitatori au animat locația în care se desfășoară acest târg, organizat în comuna cu cel mai mare număr de locuitori din județul Hunedoara. Deși era marfă din belșug, precum și mușterii pe măsură, tranzacții spectaculoase nu s-au prea încheiat, și asta, în principal, din cauza puterii scăzute de cumpărare, la care s-a mai adăugat un aspect, prezența intermediarilor. “Prețurile sunt acceptabile și nu prea, și asta din cauza samsarilor, care cumpără ieftin și apoi revând scump, și nu este corect așa ceva. Munca agricultorului sau a crescătorului de animale, oameni care nu au zile libere, nu este apreciată la justa ei valoare. Totuși, este îmbucurător că se găsesc produse multe și de calitate. Oamenii au început să pună preț pe calitate, și nu pe cantitate. Sper ca în viitor, chiar dacă, după premisele actuale, acest lucru nu este foarte apropiat, și problema prețurilor să fie reglementată”, a declarat Mircea Ioan Moloț, președintele Consiliului Județean Hunedoara, prezent, ca de obicei, la târgul de la Pui.

Mai multă socializare

De lipsa banilor se plângeau și producătorii reali. Dar, chiar dacă nu s-au făcut tranzacții foarte mari, cam toată lumea a fost mulțumită de această nouă ediție a târgului de toamnă de la Pui, desfășurat pe o vreme superbă. “Ca de obicei, avem un târg reușit, și vremea ținând cu noi. Chiar dacă nu prea sunt bani, s-au făcut multe trocuri, dându-se unele produse în schimbul altora. Fiind așa o vreme frumoasă, mulți au venit să mănânce un mic și să bea o bere și să se întâlnească cu prietenii și cunoscuții, mulți veniți de prin alte părți. Până la urmă s-a făcut mai multă socializare și toată lumea s-a simțit bine”, a spus Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei Pui. În târg, pe lângă animale de toate felurile și produse agricole, se mai găseau de la alimente la obiecte de îmbrăcăminte până la unelte și diferite suveniruri. Trebuie menționat că în Pui se desfășoară, anual, și un mare târg de primăvară, pe data de 1 Mai.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carmen Hărău (PNL): Prima ordonanță a Guvernului Orban rezolvă problemele majore ale minerilor din Valea Jiului!         PREMIERA SÂMBĂTĂ. Teatrul de Artă Deva, bastion cultural hunedorean, vă aduce Elogiul vieţii. “Glory of living”         Marile săli ale Castelului Corvinilor au intrat în șantier         Povestea tristă a unei familii rămase fără casa din mijlocul pădurii         Scandal uriaș într-un club din Deva. Cornel Mărgan și alți doi interlopi s-au bătut. Cei trei au fost reținuți         Elevă din Orăștie dată dispărută         O tânără căutată de șapte ani pentru crimă a fost prinsă în Italia         Ordin de protecție provizoriu pentru un soț agresiv         SE APROPIE 1 DECEMBRIE. Programul manifestărilor de „Ziua Națională” de la Hunedoara         LA CASTELUL CORVINILOR. „Medieval Robotics Day”         LA DEVA. Lansarea strategiei pentru consolidarea administrației publice         INFRASTRUCTURĂ. Tunelul feroviar Turdaș a fost deschis circulației         A FOST ODATĂ… Zece ani de la dispariția mocăniței de la Hunedoara         Intervențiile de la Cetatea Costești vor fi reluate la primăvară         TOP 3 ținute cool pentru birou atunci când ești în criză de timp și idei!         Ce spun șefii Parcului Național Retezat despre „măcelul pădurilor” prezentat de activiștii de mediu         EVENIMENTUL ÎN TURISM. Târgul de Turism al României 2019 – încă un pas spre disoluţie         Povestea unui alergător la 51 de ani. Forrest Gump de Valea Jiului: Fuge 500 kilometri lunar şi mănâncă pită cu slană         Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara         Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece argumente pentru care locul sacru al strămoșilor noștri era Vârful Godeanu