Moaștele Sfântului Nectarie, la un schit din Peștișu Mic

Lăcașul de cult se află pe Valea Roatei, în satul Nandru, aici urmând a începe, în curând, și construirea unei biserici

pestis-primar

Recent, mai exact pe 9 noiembrie, a fost prăznuit Sfântul Nectarie. O parte din moaștele sfântului, considerat ocrotitorul bolnavilor de cancer, au ajuns și la un schit din Peștișu Mic.

În timp record

Așezământul monahal, cu hramul Sfântului Nectarie, se află pe Valea Roatei, în satul hunedorean Nandru, aparținător de comuna hunedoreană Peștișu Mic. Schitul de la Nandru este unul recent construit, el urmând a se extinde în perioada imediat următoare. “Construcția a început în acest an, pe 1 februarie, și este una deosebită. Noi, primăria, am donat terenul pentru acest lăcaș de cult și, cu sprijinul Episcopiei Devei și Hunedoarei și a unor oameni inimoși, am reușit să finalizăm lucrările. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, de la 1 martie 2014, vom începe construirea bisericii, a unor noi chilii și a clopotniței”, a declarat Leorean Casian Voina, primarul comunei Peștișu Mic. În România, moaște ale Sfântului Nectarie, ocrotitorul celor bolnavi de cancer, de mai găsesc, în doar alte trei locuri, la Patriarhie și alte două mănăstiri, din București și Brașov.

O primă minune

Sfântul Nectarie, un călugăr grec relativ contemporan cu noi, deoarece a trecut la cele veșnice în 1920, fiind canonizat de curând, este considerat ca unul făcător de minuni. Călugării de la Schitul din Nandru spun că sfântul a făcut deja o minune. Astfel, la doar o săptămână de la începerea construcției așezământului monahal, într-o noapte de marți spre miercuri, o femeie din Arad, cu o fată bolnavă de cancer, l-ar fi visat pe Sfântul Nectarie și acesta îi spunea să facă o donație către o mănăstire care poartă hramul cu numele său. Femeia s-a dus ziua următoare la Epicopia Aradului și a povestit unui cleric de acolo visul ce l-a avut. Printr-o fericită coincidență, preotul îl cunoștea pe unul dintre călugării de la Peștișu Mic și l-a pus în legătură cu acesta. Mama tinerei bolnave de cancer a donat, în cursul zilei de vineri, imediat după ce fiica sa please la un nou control medical, în străinătate, o sumă de bani către Schitul Sfântul Nectarie de pe Valea Roatei, pentru achiziționarea unui iconostas. Primele materiale au ajuns sâmbătă, iar duminică femeia din Arad i-a anunțat pe călugării din satul Nandru că fata s-a întors de la medici cu o veste neașteptată: era perfect sănătoasă!

Slujbe zilnice

Deși foarte nou, vestea despre schitul Sfântul Nectarie din Nandru – Peștișu Mic s-a împrăștiat foarte repede. Sute de persoane, și nu doar hunedoreni, vin aici în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare. La schit se oficiază două slujbe pe zi, Sfânta Liturghie, de dimineață, de la 8.00, iar spre seară, de la ora 17.00, vecernia. Legat de viața spirituală a comunei Peștișu Mic, mai trebuie amintit și că, din această săptămână, credincioșii ortodocși din satul aparținător Josani, situat pe drumul către Schitul Sfântul Nectarie, au un nou paroh, în persoana tânărului părinte Nicolae Miclea, hirotonisit în ale preoției pe 10 noiembrie, la Pui, în cadrul unui mare eveniment religios, de către Prea Sfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Carmen Hărău (PNL): Prima ordonanță a Guvernului Orban rezolvă problemele majore ale minerilor din Valea Jiului!         PREMIERA SÂMBĂTĂ. Teatrul de Artă Deva, bastion cultural hunedorean, vă aduce Elogiul vieţii. “Glory of living”         Marile săli ale Castelului Corvinilor au intrat în șantier         Povestea tristă a unei familii rămase fără casa din mijlocul pădurii         Scandal uriaș într-un club din Deva. Cornel Mărgan și alți doi interlopi s-au bătut. Cei trei au fost reținuți         Elevă din Orăștie dată dispărută         O tânără căutată de șapte ani pentru crimă a fost prinsă în Italia         Ordin de protecție provizoriu pentru un soț agresiv         SE APROPIE 1 DECEMBRIE. Programul manifestărilor de „Ziua Națională” de la Hunedoara         LA CASTELUL CORVINILOR. „Medieval Robotics Day”         LA DEVA. Lansarea strategiei pentru consolidarea administrației publice         INFRASTRUCTURĂ. Tunelul feroviar Turdaș a fost deschis circulației         A FOST ODATĂ… Zece ani de la dispariția mocăniței de la Hunedoara         Intervențiile de la Cetatea Costești vor fi reluate la primăvară         TOP 3 ținute cool pentru birou atunci când ești în criză de timp și idei!         Ce spun șefii Parcului Național Retezat despre „măcelul pădurilor” prezentat de activiștii de mediu         EVENIMENTUL ÎN TURISM. Târgul de Turism al României 2019 – încă un pas spre disoluţie         Povestea unui alergător la 51 de ani. Forrest Gump de Valea Jiului: Fuge 500 kilometri lunar şi mănâncă pită cu slană         Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara         Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece argumente pentru care locul sacru al strămoșilor noștri era Vârful Godeanu