Investiţii importante la Ilia

Administraţia publică locală din aşezarea de pe Valea Mureşului a finalizat câteva proiecte care vizează modernizarea reţelei de infrastructură

 ilia primar

Deşi traversăm o perioadă de criză economico-financiară ce pare a nu mai avea sfârşit, unele administraţii publice din aşezările rurale hunedorene au reuşit să implementeze câteva proiecte deosebit de importante pentru comunităţile pe care le reprezintă.

Lucrări la drumuri

Un astfel de caz îl întâlnim în comuna Ilia, localitatea de pe Valea Mureşului, important nod de cale ferată, dar şi rutier, arătând, nu de ieri, de azi, ca un mic orăşel. În ciuda faptului că aici, în această vară, s-a desfiinţat administraţia financiară, fapt care pune contribuabilii pe drumuri, lucru evident deranjant, edilii au reuşit să să finalizeze câteva lucrări importante, în special în domeniul infrastructurii rutiere. „Între Consiliul Local (CL) şi agentul economic care exploatează o carieră de piatră de pe raza comunei există o bună relaţie de colaborare. În baza contractelor existente între cele două părţi, administraţia locală beneficiază de redevenţe şi alte avantaje, printre care şi cantităţi de piatră, care sunt folosite la întreţinerea drumurilor. Mai avem încheiat un contract şi cu o altă firmă, care ne pune la dispoziţie utilaje tot pentru lucrări la drumuri. Astfel au fost întreţinute şi pregătite pentru asfaltare drumurile de exploataţie agricolă Săcămaş – Dumbrăviţa şi de la Bacea spre Băcişoara, Sârbi şi Cuieş, precum şi uliţe în satele Cuieş, Bretea Mureşană, Brâznic şi Sârbi. În momentul în care vor fi fonduri, aceste drumuri, pe care s-au amenajat, acolo unde a fost cazul, şi podeţe tubulare, vor fi asfaltate. În schimb, însă, din fonduri proprii, CL a reuşit asfaltarea străzilor Decebal şi Abatorului din centrul de comună, pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi. Totodată, beneficiind de ajutorul Consiliului Judeţean Hunedoara, am modernizat şi strada Unirii, cea mai importantă din Ilia, care face parte dintr-un drum judeţean, pe o lungime de un kilometru. În preajma aceluiaşi obiectiv, administraţia locală a amenajat, pe domeniul public, trotuare pavate, pe o suprafaţă de 2.600 de metri pătraţi, şanţuri de colectare a apelor pluviale şi zone verzi cu puieţi de tuia. În Ilia, de această dată pe strada Libertăţii, au fost înlocuiţi arbuştii uscaţi de pe marginea drumului, iar pe strada Ştefan cel Mare, tot din centrul de comună, au fost plantaţi 75 de puieţi de tuia. De asemenea, CL Ilia a sprijinit locuitorii comunei în realizarea podurilor de acces spre gospodăriile acestora. Până în prezent, din cele circa 70 de poduri necesare au fost realizate peste două treimi, iar noi avem speranţa că şi celelalte vor fi finalizate într-un termen cât mai scurt”, a declarat Marius Gabriel Omotă, primarul comunei Ilia.

Proiecte pe fonduri europene

În acest an, administraţia publică locală din Ilia a mai reuşit să obţină avizele necesare pentru demararea a două proiecte, ce vor beneficia de fonduri europene. „Pe măsura 313 am reuşit să accesăm 200.000 de euro în vederea înfiinţării unui Centru de Informare Turistică, lângă primărie. În zona căminului cultural din Ilia vor fi amenajate terenuri de joacă şi un centru „After School”, valoarea acestui proiect, depus pe măsura 322, fiind de 50.000 de euro. Lucrările la aceste obiective vor începe în ianuarie 2014”, a mai spus primarul din Ilia, Marius Gabriel Omotă.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Un atelier de prelucrare a lemnului a fost mistuit de un incendiu         Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie