Infrastructura se modernizează în Luncoiu de Jos

În comuna din Ţara Zarandului se derulează mai multe proiecte ce vizează dezvoltarea aşezării

România face parte, de ani buni, din Uniunea Europeană (UE), cel puţin pe hârtie. De ceva timp, primarii comunelor hunedorene fac eforturi pentru ca şi condiţiile de confort ale celor de la ţară să se apropie cu cele de care au parte semeni lor din UE.

primar luncoi

Drumuri asfaltate

În mod firesc, edilii din zonele rurale hunedorene îşi doresc dezvoltarea reţelelor de infrastructură, în special în ceea ce priveşte drumurile, din comunele pe care la administrează. Un drum de importanţă majoră pentru locuitorii comunelor hunedorene Vălişoara şi Luncoiu de Jos a început să fie modernizat, cu fonduri alocate de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Lucrările efective au început pe raza localităţii Luncoiu de Jos, mai exact  în satul aparţinător Podele. “Cu dumurile din Podele au fost ceva probleme, dar acestea s-au remediat ori sunt în curs de a-şi găsi o rezolvare. Bunăoară, în vara tecută, în cadrul emisiunii  “De prin sate adunate…”, difuzată pe postul de televiziune HUNEDOARA TV, am fost întrebaţi despre situaţia drumului către biserica din sat. Tot în aceeaşi emisiune, difuzată recent pe postul de televiziune mai sus amintit, am reamintit, cvelor care nu ştiu, că acest lucru a fost rezolvat, reuşind să asfaltăm acea arteră rutieră importantă pentru cei din sat. La ora actuală drumul este asfaltat integral, fiind unul dintre cele mai mnoderne din judeţul Hunedoara din acest punct de vedere. Sunt mândru că, alături de colegii mei din Primărie şi din Consiliul Local, am reuşit să ne respectăm promisiunea şi, în plus, am mai reuşit demararewa a încă unui proiect. Este vorba despre modernizarea drumului judeţean, ce face legătura între Podele şi Dealu Mare, sat aparţinător de comuna învecinată Vălişoara. Este, practic, vorba despre o şosea de centrură, de peste 9 kilometri lungime, care nu doar că face legătura între cvele două sate, dar oferă şi o bună alternativă de a se evita aglomeraţia de pe drumul naţional (DN) 76. Mai mult, odată cu realizarea acestui drum, investiţie care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi al preşedintelui Mircera Ioan Moloţ, care au făcut tot posibilul pentru a aloca finanţarea necesară, o bună parte a locuitorilor din Podele vor putea beneficia de acces asfaltat către gospodării, lucru ce nu este posibil în present. Se mai lucrează, tot cu sprijinul CJ, şi la drumul judeţean către Vorţa, aşa că putem spune că, într-o proporţie covârşitoare, problema asfaltării arterelor rutiere este rezolvată ”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei Luncoiu de Jos.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”         Grădină urbană pe fonduri UE în zona Grigorescu         O tură de o zi, pe aici, pe-aproape: Deva – Râpa Roșie – Alba Iulia – Ampoița – Giardini di Zoe         Contracte de 15 milioane de euro. Cele mai vizitate monumente istorice din Hunedoara reabilitate pe fonduri UE         CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva