În 2014 la Crişcior s-au făcut investiţii de peste 300.000 de euro

Comuna din Ţara Zarandului este cunoscută ca o veritabilă campioană la capitolul accesării fondurilor europene nerambursabile

În această perioadă de criză economico – financiară, care pare a nu se mai termina vreodată, din păcate, una din resursele de bani pentru dezvoltarea comunităţilor rurale, în special, este accesarea de fonduri europene.

criscior primar

În colaborare cu GAL

Accesarea diferitelor axe de finanţare comunitară nu este simplă, trebuind să se respecte anumite regului bine stabilite de Uniunea Europeană, care nu pot fi încălcate sub nicio formă, la iar la acestea se mai aplică şi clasicele „tălpi” birocratice specifice României. Cu toate acestea, cu o muncă susţinută, sunt edili care reuşesc performanţe deosebite în acest domeniu. La nivelul judeţului Hunedoara, o veritabilă campioană la capitolul accesării de fonduri europene este comuna Crişcior, situată în Ţara Zarandului. „Noi am reuşit, într-un trecut nu foarte îndepărtat , să implementăm un proiect integrat, în valoare de 2,5 milioane de euro, depus pe măsura 322. Am continuat, şi în 2014, pe această linie a accesării fondurilor europene, şi, în colaborare cu Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Ţara Zarandului”, din care face parte şi comuna noastră, am reuşit să mai accesăm două proiecte cu finanţare comunitară. Astfel, pentru căminul cultural din satul aparţinător Zdrapţi, am accesat un proiect, în valoare de 100.000 de euro, pentru modernizarea clădirii. Apoi, tot prin GAL, am accesat un proiect în valoare de 200.000 de euro, prin care am achiziţionat două utuilaje multifunaţionale, care ne sunt extrem de utile pe perioada întregului an, în sezonul cald folosindu-le, de exemplu, la toaletarea spațiilor verzi, iar acum, iarna, suntem pregătiți să intervenim la deszăpezirea drumurilor, când va ninge. Și să nu uităm de deschiderea Centrului de Informare Turistică din Gurabarza, pe măsura 313, a cărui valoare a fost de 200.000 de euro. Investiţia, chiar dacă inaugurarea ei a fost întârziată de unele chestiuni birocratice, este utilă, nu doar pentru noi, ci şi pentru alte localităţi din zonă, în care nu există Centru de Informare Turistică. Bunăoară, chiar dacă la noi în localitate avem doar o singură pensiune, în alte comune învecinate sunt mai multe locuri de cazare, iar informaţiile despre acestea se obţin de la Centrul din Gurabarza, care a fost vizitat, de la deschidere, de un număr important de turişti. La Centru, pe lângă pliante şi broşuri informative, mai sunt şi poze despre minerit sau altele”, a declarat Ovidiu Ilie Furdui, primarul comunei hunedorene Crișcior.

Şi din bugetul propriu

În localitate s-au mai făcut investiţii şi din bugetul propriu, fiind vorba, cu prioritate, de lucrări de modernizare a drumurilor şi trotuarelor, dar şi în domenul educaţiei. Comuna Crişcior este una dintre cele trei localităţi rurale din judeţul Hunedoara, alături de Ilia şi Ghelari, unde funcţionează un liceu, unitatea de învăţământ avându-şi sediul în Gurabarza. “La Liceul Tehnologic „Crişcior” am montat o nouă centrală termică, pe lemne. În urma acestei investiţii am reuşit să facem o economie importantă în ceea ce priveşte costurile pentru asigurarea încălzirii, suma urmând a scădea de la 350.000 de lei, cum era anterior, la 50.000 de lei. Bugetul nostru nu este unul foarte mare, şi facem tot posibilul pentru a asigura condiţii cât mai bune la liceu”, a mai spus Ovidiu Ilie Furdui, primarul din Crişcior.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece − zece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu