Evenimente deosebite la Ribița

Acțiunile au avut loc, printr-o fericită coincidență, în satul aparținător Crișan, o localitate cu puternice rezonanțe istoriceprimar-ribita

Promovarea zonei în care trăiesc a devenit un obiectiv prioritar pentru unii dintre primarii hunedoreni. Mulți dintre acești edili îi întâlnim în Țara Zarandului.

Centru de Informare Turistică

Un astfel de exemplu este dat de primarul comunei Ribița, Ioan Faur, care este conștient de faptul că promovarea localității pe care o administrează poate atrage investitori și, implicit, fonduri, de care este așa mare nevoie. „Se lucrează în continuare la ridicarea Centrului de Informare Turistică din satul aparținător Crișan. Clădirea este în plină amenajare, conform graficelor de execuție. În prezent sunt date în lucru mai multe materiale promoționale, prin care vrem să ne promovăm comuna. Așa cum se știe, în comună avem mai multe obiective ce merită a fi vizitate. Astfel, printre altele, avem, în Ribița, biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, cu o vechime apreciabilă sau Muzeul satului „Lada de zestre”, Casa memorială Crișan, din satul omonim, ori mănăstirea, din aceeași așezare, Cheile Uibăreștiului și Ribicioarei, ideală pentru amatorii de natură, un meșter fluierar în Dumbrava de Sus și altele”, a spus Ioan Faur, primarul comunei Ribița.

Halloween în Țara Moților

Un eveniment interesant a avut loc chiar ieri, de asemenea în satul Crișan. Acum elevii de la Școala Generală „Vlaicu Bârna” din localitate i-au avut ca oaspeți pe colegii lor din centrul de comună, care învață la unitatea de învățământ ce poartă numele „Preot Iosif Comșa”. A fost vorba, practic, de o întoarcere a vizitei, acțiune ce a avut loc în cadrul programului educativ „Toamnă mândră, darnică”. Prima activitate, numită „Dovleacul năzdrăvan”, s-a desfășurat în Ribița la începutul lui octonbrie, a fost o bună încercare de reînviere a unei tradiții locale legate de dovleci și figuri înspăimântătoare, un fel de Halloween din Țara Moților. Ieri, la Crișan, a fost „Carnaval de Halloween”, unde copii din cele două școli, pe lângă susținerea uni program artistic dedicat toamnei, s-au întrecut în măști cât mai înfricoșătoare și dovleci „aranjați” în cele mai ciudate și haioase moduri posibile. Bineînțeles că, la fel ca și la orice alt concurs, și aici s-au acordat premii pentru cei mai inventivi elevi, dar câștigătorii de drept au fost copii care învață în cele două școli.

Omagiu lui Crișan

Tot în satul Crișan a mai avut loc, recent, o altă acțiune deosebită. Intitulată „Omagiu lui Crișan”, acțiunea s-a aflat la ediția cu numărul 35. Așa cum se știe, Gheorghe Crișan, originar din sat, care se numea Vaca, a fost unul dintre liderii mișcării țărănești de la 1784, alături de Horea și Cloșca. La Casa memorială Crișan din satul omonim au fost depuse coroane de flori îmn memoria eroului, de la trecerera căruia în neființă s-au împlinit 228 de ani, și a fost făcută și o evocare istorică. După momentele solemne au fost susțșinute concerte folclorice, iar doritorii au putut participa și la turnee de fotbal și tenis.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + douăzeci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Noul coronavirus lovește devastator în județul Hunedoara. Nouă localități, la limita carantinării         Ioan de Hunedoara a fost omagiat de hunedoreni         Povestea științifică a Cetății Deva         Situație dramatică în Orăștie: Tâmpenia „Nu purtați mască”, „Nu este Covid 19” dă roade. Finanțele – închise, în urma infectării unor angajate         Dosarul retrocedărilor controversate din Retezat, soluționat după un deceniu. Ce a decis instanța         Fortificația Sarmizegetusei Regia va fi restaurată integral         Începe distribuirea unor produse alimentare destinate anumitor categorii de persoane din Deva         Muncă la negru pe șantierul căii ferate Simeria – Gurasada         Din bugetul județului Hunedoara se va amenaja un compartiment destinat tratării pacienților cardiaci critici         CJ Hunedoara: Încă 3 milioane de lei pentru drumurile județene         CJ Hunedoara va finanța închiderea deponeului neconform de la Vulcan         Ioan Emanuel Clej (ALDE) candidează la funcția de primar al Devei         Mircea Moloț (ALDE) candidează la funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara         Petrecere în plină stradă, într-un cartier din Hunedoara         Cum arată noul drum spre Vadu Dobrii         Rechizitoriul „revoltei din cartierul Micro 6 – Hunedoara”         Mircea Moloț: „Valea Jiului s-a oprit pe drumul către dezvoltare”         Turistă accidentată în zona Bucura, din Masivul Retezat         Ani grei de închisoare pentru un recidivist din Petrila         Cum arată șantierul drumului județean Hunedoara – Călan