Edilii din Hărău au planuri realiste

În comuna de pe Valea Mureşului principalele investiţii din acest an sunt prevăzute a se realiza din fonduri proprii

Experimentul alocărilor bugetare pe care îl face, în prezent, Ministerul Finanţelor, pune multe primării în imposibilitatea de a duce la bun sfârşit diferite investiţii.

În regie proprie

harau primarie

Cum în multe cazuri s-a tăiat masiv din bani, prea puţine primării îşi mai pot permite, la ora actuală ca, din bugetul alocat, să aloce sume pentru cote de cofinanţare la proiectele europene, care, în ultimii ani, s-au arătat a fi principalele surse de dezvoltare ale localităţilor, cu precădere a celor din mediul rural. Într-o astfel de situaţie se află şi comuna hunedoreană Hărău, situată pe Valea Mureşului. Reprezentanţii administraţiei publice locale de aici şi-au creionat planurile de dezvoltare în funcţie de bugetul de la ora actuală, pentru că, se ştie, ce-i în mână nu-i minciună iar promisele rectificări bugetare din semestrul al doilea al anului în curs pot rămâne doar la stadiul de vorbe. „Nu ne hazardăm la cine ştie ce proiecte, bugetul fiind limitat. În acest sens, vom face mai multe lucrări în regie proprie, unele dintre acestea fiind începute deja. Astfel, în ultima lună am făcut curăţenie între localităţi cu beneficiarii de ajutoare sociale şi cu angajaţii primăriei. Tot cu aceşti oameni vom face şi pietruiri pe drumurile rămase nemodernizate. În plus, avem prevăzut, pentru acest an, montarea de semne de circulaţie pe drumurile situate pe domeniul public al comunei. Legat de drumuri, doresc să mai menţionez că avem întocmită documentaţia pentru a o depune, în momentul în care se va deschide noua sesiune de finanţări europene, pentru modernizarea acestora. De asemenea, am continuat discuţiile cu cei de la Compania Naţională de Investiţii în vederea punerii în practică a proiectului pentru modernizarea căminului cultural din satul de reşedinţă, dar, având în vedere problemele de acolo, nu pot avansa, ca şi în cazul fondurilor europene pentru drumuri, o dată relativ certă despre această investiţie pe care ne-am propus să o realizăm”, a declarat Ioan Dorin Jibetean, primarul comunei Hărău.

Nostalgia echipei de fotbal

harau primar

Tot cu fonduri proprii, în unele sate ale comunei Hărău se lucrează la modernizarea reţelei de iluminat public. „Am continuat acţiunea începută anul trecută, cea de montare de lămpi economice la reţeaua de iluminat public. Astfel, am finalizat operaţiunea în Banpotoc, iar până la sfârşitul lunii aceasta se va încheia şi la Bârsău. Tot în Bârsău vor începe operaţiuni de amenajare a unui parc, la un obiectiv similar lucrându-se în prezent în satul Chimindia. Totodată, se lucrează la reamenajarea împrejmuirii de la stadion, unde este un gazon deosebit, pentru a putea fi folosit terenul în condiţii optime. Ne pare rău că nu mai avem echipă de fotbal, care a fost şi campioană judeţeană, nu demult, dar fondurile nu ne mai permit să o ţinem, însă aşteptăm oricând sponsori pentru a o reînfiinţa. Totodată, am alocat 50.000 de lei pentru culte, o parte din aceşti bani urmând a fi direcţionaţi şi către noua biserică din Bârsău. Nu în ultimul rând dorescsă reamintesc că, tot din fonduri proprii, în vacanţa de vară va fi înlocuit, în totalitate, acoperişul şcolii din localitatea de reşedinţă”, a mai spus Ioan Dorin Jibetean, primarul din Hărău.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident mortal. Scene de groază pe șoseaua Hunedoara – Deva         Mii de puieți de păstrăv eliberați în apele Retezatului         Locurile din Parcul Național Retezat unde camparea este permisă         Cum este căutat tânărul dispărut în apele Lacului Cinciș         Jandarmii montani au fost chemați în ajutorul unor turiști înspăimântați de urs         Tânără din Germania rătăcită pe crestele Retezatului         Autostrada Lugoj – Deva. Cum rezistă „Dealul Liliecilor” la un an de la finalizarea lucrărilor         A doua zi de căutări a tânărului înghițit de apele Lacului Cinciș         Accident rutier la Sântandrei, pe DN 7         Patron din Hunedoara ridicat de Poliție, după ce s-a opus controalelor în complexul său de pe Lacul Cinciș         Copil de un an rănit într-un accident rutier pe DN 7, la intrare în Deva         Accident pe calea ferată: autoturism lovit de tren         Tânăr căutat după ce ar fi dispărut în apele Lacului Cinciș         Taxele de studii pentru învățământul de stat nu vor opri tinerii absolvenți să plece din România         Primarul Marcel Goia, diagnosticat cu noul coronavirus         Mircea Moloț: „Hunedoara trebuie să meargă mai departe!”         A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină