Dublu eveniment la Totești

În frumoasa așezare din Țara Hațegului s-au desfășurat, pe 14 octombrie, două evenimente deosebite, respectiv Ziua comunei și Expozița – târg de ovine

totesti-primar

Mii de oameni, din întreaga Țară a Hațegului au ținut să fie prezenți, ieri, la evenimentele desfășurate în comuna hunedoreană Totești.

Cu continuitate

Nici nu se luminase bine de ziuă că în oborul foarte bine amrnajat la intrarea în satul de reședință omonim al comunei Totești a început să se adune lume, de toate vârstele. Nici nu era de mirare pentru că ieri s-a desfășurat o nouă ediție, cea cu numărul trei, a Expoziției – târg de ovine. Evenimentul, excelent organizat, a adunat zeci de crescători de ovine din județ, care au prezentat exponate unul mai reușit decât celălalt. “Mă bucur că această acțiune are deja continuitate. Suntem la a treia ediție și nu ne vom opri aici. Mai mult, aici având un spațiu mai mare, ne dorim să organizăm la noi, în Totești, și târgurile care se țin la Hațeg și sper să ajungem la un numitor comun în această chestiune cu primăria din oraș. Ne mândrim că o subdiviziune a rasei “Țurcana”, respectiv “Breaza”, are o așa mare trecere. “Breaza” s-a format la noi și, la ora actuală, este cea mai bună în ceea ce privește producția de lapte din România”, a declarat Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești.

Oaspeți de seamă

La evenimentul de la Totești, care a continuat cu o nouă ediție a “Zilei comunei”, cea cu numărul cinci, au fost prezenți oasspeți de seamă, dintre care îi amintim pe directorul general adjunct al Autorității Naționale pentru Plăți în Dezvoltarea Rurală și Pescuit, Nicolae Popa, secretarul de stat din ministerul muncii, Sorin Ștefoni, deputatul USL Laurențiu Nistor, președințele Asociației Crescătorilor de Ovine “Retezatul”, Pavel Iovăneasă, profesori universitari din Cluj și Timișoara, reprezentanți ai Prefecturii Hunedoara, conducători de instituții județene cu specific agricol și primari din zonă. Cu această ocazie s-au acordat și mai multe premii. Astfel, primarul Tiberiu Pasconi a înmânat premii speciale pentru cuplurile cu peste 50 de ani de căsnicie din județ. Și primarul a primit un premiu, pentru organizare, de la Asociația Județeană a Crescătorilor de Păsări și Animale, alături de Pavel Iovăneasă și Marcel Socol, directorul Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură Hunedoara. De asemenea, au fost premiați toți crescătorii de ovine și caprine prezenți, respectiv 46, lucru apreciat de către expozanți. Și, fiind vorba despe o sărbătoare, nu puteau lipsi delicatesele culinare, în frunte cu balmoșul și tocănița cu oaie, faimosul vinars din zonă, dar și muzica de bună calitate, “vinovați” pentru acest lucru fiind Petrică Crăciunesc, Eugen Mihăilă, Denisa Vârvescu, Robert Târnăveanu, Mariana Suciu, Viorica Brândușan – Lupo, Bogdan Toma, Ovidiu Olari, Cristian Fodor și Stana Stepănescu, precum și Ansamblul “Bucura” din Hațeg (coregraf Vasile Enea). Distracția la Totești a continuat până seara târziu.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Intervențiile de la Cetatea Costești vor fi reluate la primăvară         TOP 3 ținute cool pentru birou atunci când ești în criză de timp și idei!         Ce spun șefii Parcului Național Retezat despre „măcelul pădurilor” prezentat de activiștii de mediu         EVENIMENTUL ÎN TURISM. Târgul de Turism al României 2019 – încă un pas spre disoluţie         Povestea unui alergător la 51 de ani. Forrest Gump de Valea Jiului: Fuge 500 kilometri lunar şi mănâncă pită cu slană         Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara         Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece argumente pentru care locul sacru al strămoșilor noștri era Vârful Godeanu         Bărbat plecat la cules de ciuperci, rătăcit în Munții Orăștiei         Foştii anchetatori ai lui Traian Berbeceanu cer scoaterea cărții sale de pe piaţă         Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi         Marius Surgent, deputat ALDE: În turul doi al alegerilor prezidențiale voi vota candidatul dreptei         Cursa infernală a unui autocar pe DN 7. Pasagerii au trecut prin momente de spaimă         Accident grav pe DN 66 Călan – Haţeg, produs de un tânăr băut         Scene înfiorătoare în timpul unui spectacol de circ în Hunedoara         Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune