Comuna Crişcior începe să fie din ce în ce mai cunoscută

Acest lucru se datorează şi faptului că, în satul aparţinător Gurabarza, s-a deschis, recent, un Centru de Informare Turistică

Localitățile care, în trecut, au fost eminamente miniere, nu au o perspectivă prea favorabilă în ceea ce privește dezvoltarea lor viitoare. În județul Hunedoara sunt multe astfel de așezări, care, cu excepția celor din Valea Jiului, sunt situate în zone rurale.

Locuri ce trebuie văzute

O localitate care a fost una minieră este și comuna hunedoreană Crișcior. Aşezarea este amplasată la şapte kilometri de municipiul Brad, pe drumul care se îndreaptă spre Câmpeni. Situată în nord-vestul Munţilor Metaliferi, în depresiunea formată pe de-o parte şi alta a Crişului Alb, localitatea se învecinează cu municipiul Brad şi comunele Bucureşci, şi Băiţa, şi are în componenţă patru sate: Crişcior, Zdrapţi, Valea Arsului şi Gurabarza. În ultimii ani, mai ales după încetarea activităţii din minerit, deşi pare paradoxal, comuna Crişcior îşi primeneşte, continuu, imaginea, sumele de bani necesare dezvoltării aşezării fiind asigurate din resurse proprii şi cele asigurate de către Consiliul Judeţean Hunedoara şi din fonduri europene, accesate în urma proiectelor depuse de administraţia publică locală. Aici, în Crişcior, se pune un mare accent pe exploatarea potenţialului turistic al localităţii, acest domeniu de activitate reprezentând cea mai bună oportunitate de dezvoltare. Printre obiectivele ce nu trebuie ratate în Crişcior se numără biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, schitul „Sfânta Treime”, troiţa ridicată în memoria iobagilor răsculaţi din 1784, obeliscul dedicat eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial şi muzeul satului, recent renovat, care adăposteşte adevărate obiecte de patrimoniu, de la costume tradiţionale până la diverse obiecte de muncă specifice zonei mineritului. În plus, pe lîngă cadrul natural în care este situată comuna, mai trebuie amintit că de aici se pot organiza excursii spre alte zone apropiate sau plimbări cu mocăniţa.

criscior-primar

Investiţie utilă

Pentru promovare, în comună, mai exact în satul Gurabarza, aşezare lipită, practice, de localitatea de reşedinţă, a fost inaugurat, în această vară, un Centru de Informare Turistică. “Investiţia, chiar dacă inaugurarea ei a fost întârziată de unele chestiuni birocratice, este utilă, nu doar pentru noi, ci şi pentru alte localităţi din zonă, în care nu există Centru de Informare Turistică. Bunăoară, chiar dacă la noi în localitate avem doar o singură pensiune, în alte comune învecinate sunt mai multe locuri de cazare, iar informaţiile despre acestea se obţin de la Centrul din Gurabarza, care a fost vizitat, de la deschidere, de un număr important de turişti. La Centru, pe lângă pliante şi broşuri informative, mai sunt şi poze despre minerit sau altele. Mai mult, într-o perioadă relativ scurtă va fi finalizat şi site-ul Centrului din Gurabarza, care va fi unul bine pus la punct, prin intermediul acestuia cei interesaţi putând să obţină toate informaţiile de care au nevoie”, a declarat Ovidiu Ilie Furdui, primarul comunei Crişcior.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru