Bani europeni la Teliucu Inferior

În comuna de lângă municipiul Hunedoara se derulează un amplu program de dezvoltare a tuturor aşezărilor componente

În această perioadă de criză, care pare a nu se mai termina, coroborată, în majoritatea cazurilor, în mod nefericit cu noile formule de alocări bugetare venite de la Ministerul Finanţelor Publice, cea mai sigură metodă de a face rost de bani este atragerea de fonduri europene.

teliuc primar

În grafic

Acest lucru se întâmplă şi în comuna hunedoreană Teliucu Inferior, o aşezare din Ţinutul Pădurenilor şi învecinată cu municipiul Hunedoara. Reprezentanţii administraţiei publice locale din fosta aşezare minerească derulează un amplu program de dezvoltare a comunei. “Avem în derulare un proiect cu finanţare europeană, în valoare de circa 2,2 milioane de euro, care vizează modernizări în toate satele comunei şi în Colonia Frontul II. Acest program cuprinde alimentarea cu apă şi canalizare în Colonia Frontul II, ce aparţine de satul Teliucu Superior, reabilitarea a trei cămine culturale, şi anume cele din Teliucu Inferior, Cinciş-Cerna şi Izvoarele, construirea unei noi grădiniţe în Teliucu Inferior, amenajarea şi modernizarea unui parc în Cinciş-Cerna, modernizare de străzi în Cinciş-Cerna şi Teliucu Inferior şi realizarea canalizării pe Strada Zorilor din localitatea de reşedinţă. Până în prezent s-au terminat lucrările de la străzile din Cinciş-Cerna, iar cele din localitatea de reşedinţă sunt într-un stadiu avansat de finalizare. Şi la lucrările de modernizare ale celor trei cămine culturale merg foarte bine. La Cinciş-Cerna şi la Izvoarele se fac reparaţii capitale, care cuprind, printre altele, înlocuirea tâmplărie, zugrăveli, recompartimentare, acoperiş nou, instalaţie de încălzire sau reparaţii exterioare, iar la Teliucu Inferior se fac reabilitări la interior şi la acoperiş. La aceste cămine se vor mai face şi dotări cu mobilier, costume populare şi instrumente medicale. Şi la grădiniţa cea nouă suntem mulţumiţi de ritmul lucrărilor şi sunt convins că toate investiţiile prezentate vor fi finalizate în luna august a acestui an, aşa cum este prevăzut în proiectul cu finanţare europeană pe care l-am accesat”, a declarat Daniel Pupeză, primarul comunei Teliucu Inferior.

Acţiuni importante pentru comunitatea locală

În ultimele zile în Teliucu Inferior, mai exact la şcoala gimnazială din sat, s-au desfăşurat câteva acţiuni interesante. Acestea au fost organizate, în colaborare, de Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Colegiul Medicilor Dentisti, Asociatia Rotary Club Deva , Producătorii de apă, Crucea Roşie, Primăria municipiului Hunedoara şi, bineînţeles, Primăria comunei Teliucu Inferior, fiind vorba despre campaniile: “Ziua Mondială a Sănătăţii Orale”, “Ziua Mondială a Sindromului Down” , “Ziua Mondială a Apei” şi “Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei“. Simpozioanele dedicate acestor evenimente au fost găzduite de şcoala din Teliucu Inferior chiar în această săptămână, respectiv marţi, 24 martie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Comunicat de presă – „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa“ Cod SMIS 124110         Achiziții importante la spitalul din Orăștie, pe fonduri UE         Lucrări de cadastrare în șase comune, din fonduri europene         Tânăr pianist devean, câştigător al concursului „Prietenii muzicii”         Prima trupă pop-opera din România, în concert la Deva         Dosarul controversatei retrocedări a Retezatului. 10 ani de proces, șir nesfârșit de amânări         Ce drumuri au intrat în șantier în Ținutul Pădurenilor. Vadu Dobrii are șansa ieșirii din izolare         Momente cumplite pentru două adolescente și pentru o femeie din Lupeni         Spitalul județean din Deva a intrat în carantină         Anchetă la o școală din Brad, după ce patru eleve s-au simțit rău, iar două au ajuns la Urgențe         Spitalul din Hunedoara intră în carantină         BANII N-AU MIROS, DAR ORĂŞTIENII AU. Situaţie explozivă la Tudraş: după duhoarea porcăriei urmează putoarea de hoit ars         Investiție în educație. Clădire nouă pentru laboratorul de robotică de la Liceul „Traian Lalescu”         Soluție agreată pentru Termocentrala Mintia: preluarea de către Primăria Deva sau CJ Hunedoara         PSD nu-i lasă pe liberali să dărâme Guvernul Orban II         PLUS și-a desemnat candidatul pentru Primăria Hațeg         SENTINȚĂ ÎNTOARSĂ DE CEDO. Cazul fetei de 11 ani, însărcinată după ce a fost abuzată sexual de 5 bărbaţi         Pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara a fost închisă după un atac informatic         Accident grav pe DN 76 Deva – Brad         Încep lucrările de anvelopare la Blocul 13A, strada Mihai Eminescu