Administraţia din Vorţa termină anul în forţă

52

În micuţa localitate hunedoreană va fi finalizat, până la sfârşitul lui 2014, un proiect cu finanţare europeană nerambursabilădownload

Judeţul Hunedoara are un potenţial turistic foarte mare. Practic, nu există localitate în judeţ care să nu aibă ceva de oferit turiştilor.

Centru de Informare Turistică

O parte dintre aceste localităţi sunt cunoscute de mai toată lumea, iar altele ceva mai puţin. Din această categorie face parte şi comuna Vorţa, o localitate relativ izolată, care nu este situată la “drumul mare”, calea cea mai facilă de acces către aceasta realizându-se dinspre Ilia.  Comuna Vorţa se numără printre localităţile rurale mici ale judeţului Hunedoara, populaţia aşezării, una cu sate destul de răsfirate, neatingând cifra de 1.000 de locuitori. Acest lucru reprezintă un avantaj pentru comună, evitându-se tumultul de la oraşe. Un alt avantaj al comunei este situarea sa ceva mai departe de principalele axe de circulaţie feroviare sau rutiere, precum şi cadrul natural deosebit în care se află. La toate acestea se adaugă şi cele patru biserici de lemn din comună. De mare valoare patrimonială este biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Visca, care a fost ridicată în 1764, tot în secolul al XVIII-lea fiind edificat şi lăcaşul de cult din Luncşoara, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Merită văzute şi celelalte două biserici din lemn din comună, „Sfântul Nicolae” din Vorţa, din secolul al XIX-lea, şi cea din Valea Poienii („Sfântul Ioan Botezătorul”), construită în 1920. „Noi dorim să punem în valoare potenţialul turistic pe care îl avem. În acest sens, pot să spun că, până la sfârşitul anului în curs, vor fi finalizate lucrările la Centrul de Informare Turistică din localitatea de reşedinţă. Acesta va fi amenajat lângă primărie, în fosta şcoală, noi primind acceptul ministerului de resort pentru schimbarea destinaţiei clădirii. Construcţia centrului, în baza unui proiect nerambursabil în valoare de 170.000 de euro, va fi benefică pentru întreaga zonă, nu doar pentru Vorţa, mai ales că, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, a fost reabilitat drumul către Ţebea şi se lucrează la cel către Stejărel (comuna Luncoiu de Jos, n.r) şi de acolo sunt legături spre alte localităţi, astfel putându-se organiza mai multe trasee turistice, în partea noastră fiind multe lucruri interesante de văzut. La centru vor lucra două persoane calificate, care vor oferi informaţiile necesare, urmând a pune la dispoziţia turiştilor şi materiale de prezentare a zonei”, a declarat Radu Emil Bureană, primarul comunei Vorţa.

Bază sportivă multifuncţională

Administraţia din Vorţa a mai reuşit, în ultima vreme, să acceseze şi alte fonduri europene pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare a comunei. Astfel, prin finanţări europene s-a reuşit relansarea festivalului folcloric „Primăvara vorţană”, iar în lucru mai este încă un proiect. “Tot în Vorţa mai avem în implementare un proiect ce vizează amenajarea unei baze sportive multifuncţionale. Aceasta va fi amplasată în spatele Centrului de Informare Turistică, contractul de finanţare fiind deja semnat. Doresc tuturor un călduros “La mulţi ani” şi sărbători fericite”, a mai spus Radu Emil Bureană, primarul din Vorţa.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *