2013, an destul de bun pentru administraţia din Luncoiu de Jos

 

Primarul Călin Dorin Dud consideră că ceea ce s-a realizat în comună se încadrează în parametrii normali, ţinând cont de perioada de criză pe care o traversăm

lunkoi (1)

 

În această perioadă, toată lumea „trage linie” şi încearcă să facă un bilanţ al activităţii din acest an, care, iată, se apropie cu paşi repezi de sfârşit.

Analiză realistă

Acum, cu mai puţin de patru săptămâni de încheierea lui 2013, un astfel de bilanţ se face şi în comuna hunedoreană Luncoiu de Jos, situată în frumoasa Ţară a Zarandului. „Personal, închei un an normal, deşi mi-aş fi dorit să fie unul mai bun. Din păcate, pe această perioadă de criză, care parcă nu mai vrea să se termine, atât s-a putut face. Astfel, în acest an, printre altele, s-au făcut mai multe lucrări la drumuri, dintre care aş dori să amintesc de cel care face legătura între localitatea noastră şi comuna învecinată Vălişoara, care este o rută ocolitoare, dar va fi şi o bună variantă ocolitoare pentru aglomeraţia de pe DN 76, dar s-au efectuat reparaţii şi la drumuri interioare. Apoi am reuşit să punem în valoare şi câteva proiecte ce beneficiază de finanţări europene, acestea fiind în diferite stadii de implementare, cum ar fi cele de la Centrul de Informare Turistică sau, prin GAL „Ţara Zarandului”, pentru achiziţionarea unui utilaj multifuncţional. De asemenea, am început diferite investiţii la cămine culturale, şcoli, biseici sau pentru un teren de sport multifuncţional, cu gazon sintetic, toate acestea urmând a fi finalizate în decursul anului viitor”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei Luncoiu de Jos.

Aprecieri pentru meşterii populari

Primarul Dud are numai cuvinte de laudă pentru cei care, în acxest an, au reprezentat cu cinste comuna, făcând-o cât mai cunoscută. „Le mulţumesc meşterilor populari din comună pentru ceea ce au făcut în privinţa promovării localităţii noastre. Ne mândrim cu Elena Sicoe (pictor de icoane pe sticlă), Marin Costea (împletitor de coşuri din nuiele), Adrian Miheţ (dogar), Radu Groza (fierar), Aurel Martin (realizator de machete în miniatură), Ioan Nistor (rotar) şi Mirela Groza (confecţioner de costume populare), care au toată stima şi respectul nostru. Sper ca anul ce vine să fie unul mai bun, iar pentru 2013 mulţumesc lui Dumnezeu că l-am trecut cu bine. Menţionez şi că am avut o bună colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara şi Instituţia Prefectului şi sper că aceasta va continua, pe aceeaşi linie, şi în 2014. Concetăţenilor mei le doresc mulţi ani în pace şi bucurie, Sărbători fericite, să aibă cămări şi pivniţe cât mai pline şi un 2014 plin de realizări”, a mai spus primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 12 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Unde trebuie purtată masca de protecție, în municipiul Hunedoara         Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale         Sarmizegetusa Regia, vizitată cu masca de protecție pe față         Tineri reținuți în Călan, după ce au tâlhărit un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice         Cascada Clocota și Germisara, reperele stațiunii Geoagiu Băi         Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic         Bărbat condamnat în dosarul morții unui copil de șase ani, din Hunedoara         Polițistă atacată de o tânără într-un bloc din Hunedoara. Agresoarea, mamă a trei copii și însărcinantă, făcea chef în toiul nopții         Adolescentă răpită din Cartierul Muzicanților – Geoagiu         Carte veche din 1863, restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Controale ITM Hunedoara în perioada 27 iulie – 2 august 2020         Proiectul tehnic al construcției unui traseu pentru bicicliști în Deva, scos la licitație publică         Un turist și-a dat ultima suflare pe munte, în Masivul Parâng         Mircea Moloț: „Am îndrăgit mereu Țara Hațegului”         Profesori condamnați pentru purtare abuzivă față de elevi         Șase turiști rătăciți în Masivul Retezat