USL-ul nu se rupe. Se deşiră

editorial 2Mai ţineţi minte dilema veche cu tăiatul cozii câinelui, dacă ar fi mai nimerit să fie tăiată din prima sau e de preferat să fie cioplită în rate? Toate discuţiile alea savante au început de la coadă şi cam fără cap.

Adicătelea, toţi erau de acord că ţara asta trebuie jupuită însă nu puteau să cadă de acord asupra metodelor: mai finuţ ori din topor?

De la tăiatul cozii,  la spartul USL-ului s-a schimbat metafora şi verbul, dar în esenţă e vorba de acelaşi obiectiv: să fie bine pentru Oaie şi ai săi. Indiferent din ce familie politică e Oaie.

USL-ul s-a rupt demult, din momentul în care Victor Ponta şi-a atins ţinta şi a populat Palatul Victoria. Privilegiul primului servit.

De atunci USL-ul nu se mai rupe, se deşiră…

După cum vrea premierul. După calendarul abil întocmit de PSD, un calendar la capătul căruia se află nivelul următor al epocii Năstase, Bombonel-ul generaţiei următoare.

Mă surprinde naivitatea liberalilor care se bucură că punctează la capitolul „Ce bine i-am zis-o!” şi o fură la categoria „Ce frumos ne-au lucrat!”, acolo unde cu adevărat contează.

Din nou „soluţia imorală”, Partidul Conservator, face minuni. Conservatorii i-au îmbrobodit pe liberali până s-au dus în parlament şi la guvern, după care au schimbat macazul. Remorca asta nu a terminat niciodată în urma aceluiaşi cap-tractor, dar nici nu a rămas de căruţă. Mereu la ciolan, totdeauna golăneşte. Şi UNPR-iştii le calcă pe urme. USD e o fumigenă electorală care va prinde. E uimitor cât de uşor se salvează lichelele în lumea zilelor noastre.

Nu sunt băsist şi n-aş fi crezut să ajung să spun asta: liberalii sunt încă la guvernare – atâta cât sunt –  doar pentru că Ponta şi PSD se tem de preşedintele Traian Băsescu, singurul care mai face opoziţie. De aceea cred că, pentru binele democraţiei, liberalii ar trebui să iasă de la guvernare

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “USL-ul nu se rupe. Se deşiră

  1. opinii

    Si eu cred ca liberalii trebuie sa iasa de la guvernare, dar cati din profitorii PNL subscriu aceste opinii? Pentru ei conteaza doar propriul interes. Ei nu se pot realiza niciodata prin competenta si profesionalism. Asta e lumea lor.
    Pc-ul si UNPR-ul chiar daca nu au un comportament pe placul meu, ii inteleg. Eu nu ii inteleg pe cei care le creaza aceste oportunitati. Astia sunt lipsiti de orice urma de ratiune si moralitate, purtand intreaga vina.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație         Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva         Florin Oancea: „Am intrat în linie dreaptă pentru achiziționarea imobilului Astoria”         Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani