Tomberonul istoriei se întrezărește

volodia macovei foto editoRățoiala publică zurlie generată de propunerile premierului desemnat Dacian Cioloș, atât în ceea ce privește componența guvernului, cât și planul de bază propus pentru guvernarea în următoarele 12 luni demonstrează ce înseamnă să conduci statul după vuietul străzii.
Indivizi care, până acum, cu guverne formate din multe personaje dubioase, cu miniștri implicați în rețele negre de tocat bani publici, nu au avut nimic de comentat sau doar au aruncat câte un papuc de stânga sau de dreapta în direcția opusă, acum dau cu barosul într-o construcție nouă, care abia se face și care, de departe, este mai profesionist și omenesc construită decât tot ce am avut ca dar din partea clasei politice până acum.
Ba Cioloș nu e chiar atât de tehnocrat și nici chiar atât de bun profesionist – și ce dacă are o carieră departe de sistemul corupt românesc? -, ba propunerile lui sunt ditamai conspirație a tenebrelor inteligente ale partidelor – dimineața de stânga, după-amiaza de dreapta -, ba cutare a pozat în fragedă tinerețe – asta dovedind tare morale inadmisibile în fața celor care se hlizesc de minune urmărind de câte ori și-a ridicat genele vreo pițipoancă culeasă de pe centura capitalei pentru a fi propusă model de viață.
În afară de câteva comentarii pertinente, lipsite de spirit războinic și de aspră judecată „de masă”, pulsul „străzii” a devenit o gureșenie anarhică, propunerea generală fiind „să se schimbe totul, inclusiv schimbarea schimbării”, în condițiile declarate din care reiese că poate fi acceptată, și asta cu reticențe, doar o combinație pe individ de Bill Gates, Sfânta Maria și Arsenie Boca – cel din urmă cu unele impuneri, totuși!…
În locul discuțiilor constructive, legate de lucrurile importante care ar putea fi schimbate de un nou guvern, în locul asaltului cu soluții, chiar și ușor excentrice, dar argumentate, pe care viitorii guvernanți să le vadă și să reprezinte suport de idee, în locul scoaterii la iveală a golanilor care încearcă, și pe stradă, și în mediul virtual, să canalizeze emoția colectivă spre anarhie și utopie, avem de-a face cu un morman de refulări personale sau de mic grup, cu un păgubos mesaj colectiv împotriva a tot și a toate, cu un vuiet demolator care numai prăpădește, fără să pună nimic în loc.
Îngrozitor ar fi ca rățoiala aceasta dezlânată să fie băgată în seamă în mod serios și deciziile de la vârful statului român să devină elastice și șovăitoare, în ritmul măcăiturilor. Am putea deveni parte dintr-un experiment încă mai periculos decât scufundarea în mocirla politică românească: năuceala generalizată cu numai dus către tomberonul istoriei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Autostrada Lugoj – Deva. Au început lucrările de reparații la Podul peste Mureș         Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători