Secera și ciocanul în spectacol

volodia macovei foto editoCampania electorală pentru primele alegeri din acest an, cele locale, ce vor avea loc, se pare, chiar la începutul lunii iunie, face, deja, din judeţul Hunedoara un teritoriu cu tendinţe desprinse din obiceiuri politice ce par să nu se fi estompat din 1989 până acum: demagogia extinsă, aroganţa, delaţiunea în toată splendoarea, tăvălirea în noroi a adevărului şi chiar minciuna în nud. Da, campania electorală, pentru că, aşa cum ne-au obişnuit politicienii români, cele 30 de zile înainte de alegeri sunt doar o perioadă teoretică, pe care nu o respectă nimeni.

Judeţul Hunedoara stă, în acest moment de lansare abruptă a bătăliei pentru fotoliile de unde se întrevede că poţi fura liniştit, sub semnul secerii şi ciocanului, un simbol pe care majoritatea românilor l-a dorit uitat, dar care se reîntregeşte la un sfert de secol de la tulburările din decembrie 1989. Nu numai că principalele forţe politice care se angajează în lupta electorală – PSD şi PNL – au o mulţime de membri extraşi din „floarea” comunismului românesc (văzută şi nevăzută), atât social-democraţii, cât şi liberalii reînviind, fiecare în bordeiul său, demagogia greţoasă a partidului unic.

Nu numai că tot ce ar însemna demnitate, viitor, economie şi piaţă liberă este bine dosit, prim-planul discursurilor fiind ocupat – şi pe stânga, şi pe dreapta -, de un socialism greţos, un pupincurism de masă. În plus, ambele forţe politice, cum aminteam la început, reînvie, spre disperarea românului, metehnele sinistre ale activismului comunist.

În judeţul Hunedoara, parcă şi mai sclipitoare se arată îmbinarea parşivă a secerei cu ciocanul (încă nu m-am dumirit care şi ce a ales, dar este lipsit de relevanţă). Taberele politice au început demersul (pre)electoral cu războiul delaţiunilor: adversarii scot acum din adâncul memoriei tot ce poate fi combinat cu mocirlă din faptele celuilalt, suferind toți brusc de amnezie atunci când le reaminteşti, din exterior, că trei sferturi de mandat faptele – bune, rele – au fost croite în comun, cu zâmbete ciocoieşti pe feţe.

Privind, mai ales, furiosul război al declaraţiilor de la Hunedoara – unde PSD şi PNL par să fie deja în ultimele zile disperate înainte de alegeri –, cu acuze şi insinuări din ambele tabere, cu conspiraţii croite la comandă prin zonele de propagare a informaţiei, cu „vârtejuri internautice”, m-am trezit în faţa unei întrebări simple, dar al cărei răspuns pare greu de desluşit: ce urmează?

Logica extinsă a acestei întrebări este o spaimă: dacă atitudinea de la Hunedoara se va generaliza în majoritatea „bazinelor” electorale din judeţ, cum va lucra administraţia publică locală în următoarele luni? Cum se vor lua decizii în consiliile locale, în condiţiile în care forţele politice care constituie acest legislativ local fac tot posibilul să se împiedice reciproc? Care va fi soarta deciziilor importante ce vor fi necesare pentru localităţi, pentru cetăţeni, în ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, în condiţiile în care interesul consilierilor (membri de partid) a devenit pur politic, cu sămânţă de scandal, cu porcăială ca la uşa cortului, cu secera sau ciocanul de partid într-o mână şi delaţiunea murdară necondiţionată în cealaltă?

Şi aici revenim la reînvierea metehnelor comuniste: deşi această luptă va distruge multe lucruri bune, declaraţiile aruncate cu demagogie peste alegătorul înspăimântat de ceea ce vede vor fi raportări ale îndeplinirilor de plan – chiar şi în absenţa vreunui plan.

Politicienii au început să iasă la rampă explicând virginitatea acuzatorului şi murdăria diabolică a acuzatului, rolurile inversându-se ca jumătăţi de morişcă în plină furtună.

Din nou, clasa politică a pregătit balta mocirloasă a campaniei electorale în stil tradiţional românesc dar, luând şi puţina bucurie a unui posibil spectacol ce poate fi privit destins, mocirla nu va găzdui două tinere furioase bălăcindu-se prosteşte, ci două hidoşenii despuiate alergându-se cu secera şi ciocanul – hidoşenii care, apoi, indiferent cum se vor sfârşi alegerile, se vor îmbrăca frumos şi vor bântui la braţ restaurantele de lux ale puterii, lăsând mocirla în viaţa spectatorilor.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Secera și ciocanul în spectacol

  1. Zona Zoster

    Parafrazandu,l pe Pastorel “Capitane nu fi trist legiunea,i in pcr”,Ceausescu poate fi mandru de activistii sai din pnl.Aceiasi mizerie.Juniorii liberali,copii de comunisti cu staif(ADRIAN DAVID sau ZVANCA)manati in lupta di,un TANP mizer,nu sau sfiit sa,l promoveze pe paducel,produsul securitatii de la mina Lonea.Parchetul Petrosani si Politia Petrila il tin in brate pe acest individ la umbra caruia a inflorit evaziunea fiscala in Petrila.Contractele cu dedicatie se tin lant.”PUPINCURISTII” sunt nelipsiti de la usa primariei.Ziarele nu contenesc sa,i aduca osanale.Pentru ce?Fiecare om are un frate cu o mica afacere.Un panou nu,i un bou!Oricum:FELICITARI pentru articol.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Din 10 aprilie, la Spitalul din Deva vor putea fi realizate testări COVID 19         O companie din Haţeg a donat 10.000 de măşti mai multor spitale şi instituţii publice         Un strop de speranță la Spitalul Județean de Urgență Deva         Numărul cazurilor de coronavirus în România se apropie de 2.500         Primarul Marcel Goia face apel la localnici pentru a ține o zi de post și rugăciune         MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Patru spitale suport pentru judeţul Hunedoara         Alți doi pacienți decedați în spitalele hunedorene aveau și Covid 19         NIMIC DESPRE COVID. Traseu pentru biciclişti, cu fonduri europene la Deva         ANUNŢ! În atenția devenilor care solicită beneficii de asistență socială         293 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în România         Preot din Deva diagnosticat cu coronavirus. Mesajul de speranță transmis pe Facebook         Polițist despre oamenii prinși noaptea pe străzile Călanului: „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22”         Situație detensionată la Secția ATI a Spitalului din Orăștie, unde cadrele medicale au demisionat         Conflict între prefect și șefii CJ Hunedoara pe tema crizei de la Spitalul Județean Deva         Încă doi pacienți care au murit în spitalele din județ au fost diagnosticați cu Covid 19         Încă un deces al unui pacient din Hunedoara, diagnosticat cu afecțiuni grave, dar și cu coronavirus         Primăria Hunedoara anunță că va primi ajutor din China împotriva coronavirusului         Spitalul din Orăştie a rămas fără personal ATI. Dr. Lorena Ehim: “Suntem trimişi la moarte, carne aruncată în cuşca leilor”         Demisii la Secția ATI din Orăștie         Managerul Spitalului județean Deva a fost suspendat din funcție