Scrisoare deschisă adresată Prefecturii județului Hunedoara: Domnule prefect, nu mă mai plimbați pe Poteci

Subsemnatul Dan Orghici, în calitate de ziarist, cer public prefecturii județului Hunedoara acces la date de interes local. Actuala informare ce vine spre media locală, de la prefectură aceasta fiind singura sursă de informare județeană, este aidoma industriei caragialiene „admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”, comunicările primite, în marea lor parte, le pot cu ușurință găsi pe site-urile guvernului, deci informație națională.

Informaţia locală trimisă de la Prefectură este minimă şi neimportantă. Iar când întreab sau cer lămuriri pe diverse situaţii sunt trimis la ISU, Poliţie, DSP etc. Şi după ce sună acolo se întorc la Prefectură cu buza umflată că li s-a dat flit cu textul: Prefectura este responsabilă cu coordonarea şi comunicarea. De la Ana la Caiafa…

La DSP se ține doar „evidența” celor veniți din străinătate și care ar trebui să fie în auto izolare. Dacă întreb de număr per localități nimeni nu știe, mai brav răspunsul la întrebarea „cine-i urmărește pe cei din auto-izolare?”, răspuns „nu știm”.

Cu certitudine vă pot asigura domnule prefect, Vasilică POTECĂ, că zvonul poate crea mai mult rău în situația actuală, că datele certe și acreditate pot estompa zvonul. Însă se pare că preferați zvonistica.

Știu, sunteți unul, însă aparatului prefecturi are mai mulți angajați și toți plătiți din banul public, inclusiv dumneavoastră, de ce nu vă lărgiți biroul de presă, deoarece doar informările primite de la actualul comunicator nu sunt suficiente. Adică Prefectura comunică des, mult şi degeaba.

Posibil să-mi răspundeți că nu vă permit „Ordonanțele Militare” o mai largă informare, le cunosc am devenit „fan” fără să-mi fi dorit vreodată să fac dreptul sunt nevoit să învăț legi.

Perioada de criză poate fi depășită mai ușor cu ajutorul fluxului de informații, ce este vital pentru asigurarea bunei funcționări a societății. Informarea corectă și continuă a publicului despre măsurile de combatere a efectelor pandemiei ce sunt aplicate, liniștesc opinia publică. Însă acestea trebuie să fie concrete, venite la timp și adresate fiecărei localități în parte. De aceea este imperios necesar ca mijloacele de informare în masă să își poată continua activitatea, pentru informarea publicului dar nu cu generalități, am nevoie de date concrete stric legate de zona pe care o informez. Cum și colegii din media au nevoie de aceleași date.

Este mai să treci peste un moment de încercare când ști la ce te expui. În cazul Orăștie nu știm nimic concret, zvonistica-i în floare, în cazul Devei ați tot ținut-o langa până azi, când Ministrul Sănătății va impune o conducere militară.

Zilnic primesc mesaje şi sunt sunat de oameni din Orăștie care mă întreabă de situația bolnavilor de COVID-19. Le explic ceea ce am scris mai devreme, că nu se comunică. Este unul din atributele unei stări de urgenţă: cenzura informaţiei şi cenzura presei. Ciudat că restul statelor europene nu au această politică, din contră sunt foarte transparente. Dar ei nu s-au trezit în 15 martie să comande teste de depistare coronavirus sau măşti.

Domnule prefect vreau informații nu plimbări virtuale sau telefonici pe Poteci!

Orăștie Dan Orghici

08.04.2020

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2