Pixul negru. “Romul” Mădălin cam are dreptate, deși ne supără

Bag seamă că de ceva vreme, Mădălin Voicu, mai mult politician veleitar decât artist, a început să-și tocească simpatia. Câștigată pe vremea când “țigan sau rom”? declanșa controverse. Ba chiar animozități, adversități între inetelectuali, mai veritabili sau doar lustruiți. Iar Mădălin se lua de piept cu cei care susțineau și cereau impunerea folosirii drept corectă a denumirii etniei: rom. ( După unele istorii despre descoperirea băuturii numite rom, în Caraibe, din melasa trestiei de zahăr, de culoarea specifică, aceeași cu a descoperitorilor ei, ar sta la originea termenului rom. Nicdecum ce zic teoreticienii de azi). Pentru că, el, fiul marelui artist Ion Voicu, își amintea probabil că ilustrul său tată îl certa de-a dreptul. “Eu fug de-o viață de țigănie și tu tot te întorci la ea”-îi zicea odraslei pe care o visa urmașul său în muzică. Dacă nu cu Stradivariusul la bărbie, măcar cu bagheta de dirijor. Dar n-a fost să fie…Stradivariusul a ajuns pe mâini mai vrednice, ale tânărului și talentatului Alexandru Tomescu! Chiar dacă mulți îl înjură încă pe Andrei Pleșu care i-a cerut lui Mădălin să înapoieze statului celebra vioară Elder-Voicu. Care nu era a tatălui său, ci a statului român!
Dar meseria de… dătător cu părerea și cu gura la televizor, de politcian plătit, ca parlamentar, fără prea multe talente ideologice și strategice în politica PSD, care, oricum, nu posedă așa ceva, plus moștenirea unei familii înstărite și imaginii unui părinte ilustru l-au menținut pe Mădălin sub reflectoare multă vreme. De-un timp becurile se ard, iar nici muzicianul nici politicianul ce se dorea nu mai scânteiază. Mai mult, ratarea ocupării funcției de consul în Germania (el zice că a fost lucrat “din sistem”), pare că l-a iritat mai mult! Și, asta îmi amintește, și chiar am regăsit unele ziceri urâte, rele la adresa românilor. Pe care le transcriu, cu supărarea unuia care chiar l-a simpatizat pe…Ion Voicu! Iar Mădălin confirmă că urmașii nu trebuie să moștenească toate calitățile ascendenților…Deci nu veni să spui despre etnia mea:”Românii au foarte multe calități, superbe, pe care alte popoare nu le au, dar au două defecte: sunt lași și trădători. Ceea ce țiganii nu sunt”. Dar, cu palatele țigănești, cu nunțile, cu mașinile ca pentru șeici, cu aurul mai ceva ca-n bazarul din Alep, (dacă o mai fi, de când arde Siria), cu sfidarea grosolană a majoritarilor în buricul Timișoarei sau oriunde, cum stăm, Medeline? Asta am zis-o așa, să mă răzbun.
Că, la o adică, romul Mădălin cam are dreptate cu lașitatea și trădarea la români. Dar și când spune: “Țiganul care fură fură o ladă de roșii, românul fură un județ. Care este mai grav?… Vreți să facem o comparație între un mare magnat român despre care s-a dovedit că a furat și un țigan care fură din piață trei banane?”.
…Și, pe la DNA nu țiganii stau la rând !
Nicolae Stanciu

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Americanii și canadienii au explorat Ținutul Pădurenilor         40 de locuințe ANL pentru tineri vor fi construite în Călan         Doi șoferi din Deva au fost prinși drogați la volan         Copil lovit de mașină pe bulevard         Șofer de autotren la un pas de tragedie         CJH A COMIS-O ŞI ACUM STĂ DE CHIBIŢ. Gunoierul Brai – Cata, repudiat în Deva, Hunedoara, Simeria şi Orăştie         Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva