Pixul negru. Petre Ciociu, de la cărămidărie, era “mai domn”!

Stanciu

Pe vremea colectivizării agriculturii, prin 1954-55, la comitetul raional de partid Sebeş, a fost  promovat “din popor”,  ca activist de partid Petre Ciociu, ţigan cărămidar din Apold. Încet-încet, noul activist s-a evidenţiat în “munca de partid”, adică munca cu gura! Ăsta era termenul consacrat pentru ceea ce făceau  mai anii trecuţi Cristian Boureanu, Cezar Preda,  Cristian Preda, Gelu Voicu (ăsta şi azi, recuperat de la PD şi revaccinat sub fusta Udrei, dar acum rămas din nou fără acoperământ), Raluca Turcan, Doamne, ce-i mergea gura!, mai ceva ca madamei Grecu sau… descoperitei Sorina Matei, Alin Popoviciu, care  s-a dat la fund de când s-a aflat că era prea apropiat de Marian Iancu, lăsându-l singur pe Gh. Tilea, rebrenduit  ca penelist… La fel ca Petre Roman, nelipsit de la munca cu gura! M.R. Ungureanu, reanimat şi el din cenuşa ceauşistă, apoi din cea băsistă, e ditai consilier de preşedinte!   Au evoluat meteoric şi amuzant, dacă nu chiar  de hazul curcilor,  Mihail Neamţu şi Adrian Papahagi, ultimul umbrind amintirea luminoasă a  filologului de vocaţie Marian Papahagi… Au rămas pe redute  trompetistul Aurelian Pavelescu, o ruşine a rămăşiţelor PNŢCD, şi, mai discret, probabil din bun-simţ, conştient că s-a autocompromis, Cristian Diaconescu. Alături de Mădălin Voicu, tot ţigan, dar de… mătase, şcolit, şi afurisit de fie iertat taică-su, Ion Voicu (“De-o viaţă fug de ţigănie şi tu te întorci la ea”, i-ar fi zis marele artist fiului).
…Spre deosebire de ei, ţiganul cărămidar Petre Ciociu era  mai frcventabil, cum s-ar spune  preţios, dar atunci se zicea:”mai domn!” Pentru singurul şi simplul motiv că el era activist PMR (încă nu se schimbase în PCR) din convingere;  credea cu toată conştiinţa şi fiinţa sa, cu toată familia sa, cu toată ţigănimea lui de la cărămidărie în cauza luptei proletare. A plâns zgomotos  la moartea lui Stalin, a purtat doliu şase săptămâni, şi ieşea cu pieptul gol la lupta împotriva chiaburilor şi mijlocaşilor, pentru colectivizarea agriculturii, după modelul colhozurilor sovietice…Dar Băsescu şi   Tismăneanu nu pe cei care au adus comunismul în ţară i-au condamnat. Ci pe Ceauşescu. Băsescu, pentru că îl slugise când se afla la Anvers şi  nu-i convenea că se ştie chestia asta, Tismăneanu fiindcă Ceauşescu îl… concediase pe tat-su, care a adus în România, dimpreună cu tata lui Petre Roman şi alţii ca ei, colectivizarea, colhozurile…
Când şi-a încheiat misiunea, Petre Ciociu s-a întors  la cărămidărie, dar cu un motor de Ford cu cutia de viteză şi axul cardanic cuplate, primite  de la Voasi, şoferul. Cuplate la malaxorul de lut, în locul unui măgar care avea legată în faţa ochilor o frunză de verdeaţă, după care se tot învârtea în cerc…Cum se-nvârt azi  jurnaliştii, postacii… meserie nouă, plătită la negru, cum aflăm de la DNA, după verdeaţa aruncată pe sub mână de activiştii partidelor.

Ăştia, care vor scăpa de tăvălugul DNA, se întorc la munca cu gura şi la averi furate…
NICOLAE STANCIU

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Pixul negru. Petre Ciociu, de la cărămidărie, era “mai domn”!

  1. gicacontra

    Grea si urata-i pizma asta, mai ales dupa o anumita varsta, de-i tot amestecam in diverse laturi pe unii care au facut si/sau predau la universitati serioase din lumea asta. Si asta de cineva ce a prins facultatile muncitoresti.
    Ce sa inteleg: tiganu a fost promovat in 54-55 la raion pentru ca a fost remarcat in 53 ca-l plangea cu sughituri la caramidarie pe tatuca sau ca ati amestecat dvs. amintirile?

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile         Doi taximetriști din Deva au fost condamnați după ce au jefuit un român întors din SUA         Concerte de 1 Martie și Ziua Femeii susținute de elevi ai Liceului de Arte         CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA. Scriitorul și publicistul Marian Boboc, „Cetățean de onoare” al judeţului         Patru hunedoreni prinși la furat de fier vechi         Ați văzut-o? Tânără însărcinată, dată dispărută după ce a fugit din centrul maternal         Spărgători de biserici capturați de Poliție         „HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl