Pixul negru. Nimic nu mai e firesc!

Prezentatoarea jurnalului de știri al unei televiziuni devene, altfel bine cotată dar mai mult pe seama…patronajului ei, relatând despre oribila crimă cu viol săvârșită de trei minori asupra unei femei a străzii, a spus la un moment dat: “o prezență firească”… pe străzile orașului. Nu vreau, Doamne ferește!, să intru într-o polemică în legătură cu această neinspirată formulare. Nici să sară avocații de serviciu ai respectvei televiziuni în apărarea știristei sau prezentatoarei, ambelor dacă e cazul. Dar nu este firesc absolut deloc ca starea umană să producă oameni ai străzii! Sigur că nefirescul acestor realități, omniprezente în toată lumea, devine, în timp și prin tot mai frecventa lor expunere publică, stradală, ceva…firesc. Dar de aici și până a defini o racilă drept fapt firesc nu este doar o chestie de exprimare…
După cum, la fel de nefiresc, ba chiar mai grav de atât, este ca la ora 3-4 noaptea/dimineața, trei minori să se afle pe stradă! Asta nu mai are nimic cu oamenii străzii existenți deja. Ci, anunță pericolul ca dintre acei trei minori, și alții care încă nu se …afirmă public, să se selecteze, să se formeze viitorii oameni ai străzii; viitoarele victime ale viitorilor trei minori derbedei… Cine poate garanta că acei trei copii nu sunt cei trei care, în noaptea aceea, pân-nspre ora 4, au băut într-un loc ferit un pet de bere de 2,5 litri, rămas în urma lor? Cine? Polița locală poate? Nu poate! Că prin Deva nu mai patrulează acei boactări de noapte, care trebuie să asigure liniștea și pacea comunității…Cum suna o vetustă regulă comunitară…Dar am pornit cu poliția ca soluție finală. Până la poliție, la primărie, în ultimă instanță, ca prim factor de răspundere asupra celor ce se întâmplă în aria ei, se află părinții! Apoi școala. Societatea, ca mediu în care cresc și se dezvoltă copiii. Toți sunt vinovați pentru ceea ce i s-a întâmplat nenorocitei femei a străzii. Inclusiv pentru prezența acelei femei noaptea în stradă! Poate că o parte din fondurile alea europene cu care s-a arat tot orașul pentru înlocuirea pereților spațiilor în care se vor planta flori cu unii noi, placați cu travertin și mai- nu-știu-ce dale scumpe, în fond o lucrare de toaletare, ar fi fost mai bine folosită la construirea unui adăpost pentru nefericiții soartei…Iar altă parte, la paza lucrărilor făcute în oraș, care mobilează și înfrumsețează orașul. Că degeaba le faceți, dacă după doi ani toate suprafelele placate sunt ciobite. De…sculele cu care acești copii, care nu au un loc al lor, se distrează folosind fiecare locșor pe care alunecă un skateboard, o trotinetă
(acuma sunt trotinete și pentru băieți care merg… la fete), o bicicletă…Poate că pistele cvasi-extravilane pentru biciclete se vor dovedi inutile…Poate că heirupismul acesta e doar praf în ochii obosiți ai votanților. De parcă nu ar fi suficient praful care acoperă orașul…
Nimic nu e firesc în țara asta!
Nicolae Stanciu

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Un atelier de prelucrare a lemnului a fost mistuit de un incendiu         Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie