PE CONTRASENS. Ponta are un premier dedicat SIEşi

editorial (4)Ponta, ofiţer sub acoperire. Vai de ea, ţărişoara noastră. Dacă şi domnia sa a ajuns să facă pe spionul mă mir că încă mai avem ce apăra ca secrete de stat. Slab autocontrol, insuficiente abilităţi de disimulare, inteligenţă frugală. Asta este ! Înmulţindu-se între ei, gena acoperiţilor ăştia se alterează şi scade calitatea materialului. Unde este Victor Ponta, faţă de Ion Iliescu?! Diferenţă ca de la Cârlan la Bunicuţa. Pot bănui rezonabil că Ion Iliescu poartă trese acoperite pentru că îi va fi imposibil să dovedească contrariul. Dacă nu ar fi avut nu avea cum să-l ocolească toate gloanţele în balconul CC în 1989.
Dar asta e altă poveste. De fapt, e tot aia în care Rusia face manevre acum să reîntărească dubla comandă în România în strategia ei de a-şi asigura un Lebensraum cât mai larg în jurul graniţelor. Bomba aruncată de Băsescu a pornit însă avalanşa la intern. Victor Ponta, ofiţer acoperit, aşa cum e el, nu poate fi un om, un politician, un premier sau un preşedinte orientat spre democraţie şi drepturi umane.

El face ce a văzut în casă. Iar casa lui politică e casa lui Ion Iliescu. Surse din interiorul serviciilor, acum în retragere, aduc informaţii privitoare la „precocitatea” secretă a premierului. Cum să explici faptul că Victor Ponta la momentul Revoluţiei, la doar 17 ani!, a fost numit reprezentant al Frontului Salvării Naţionale pe lângă Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, obiectiv vital al apărării României?

De-acord, şi-a slujit ţara! Dar care ţară nu spune domnul Ponta! Sunt mărturii că, acum 25 de ani, adolescentul Ponta îl seconda pe generalului-maior Ștefan Kostyal, un comunist de foc, adulator al modelul sovietic, un om pregătit la amănunt de Moscova.

Cu toate acestea, nu cred în marile aventuri de spionaj ale unui agent ca Victor Ponta. Personajul nu are anvergura necesară, nu e stabil. Se clatină ca Mircea Geoană! Cred mai degrabă, la fel ca Ion Iliescu, că actualul prim-ministru este mai degrabă un “cârlan” de-al casei, fidelizat să execute la ordin acţiuni CHIAR DACĂ ACESTEA CONTRAVIN STATULUI DE DREPT, DEMOCRAŢIEI, DREPTURILOR OMULUI SAU INTERESULUI ROMÂNIEI. De asta sunt convins!

Cu atât mai mult cu cât intuiesc cât de fragilă ar fi poziţia lui de preşedinte în faţa unor intervenţii din afară. Lucrurile sunt coapte mai demult. La cine credeţi că s-a gândit domnul Ponta atunci când a declarat că dacă ajunge preşedinte nu va numi un premier din PSD? Nu e greu! Este domnul Meleşcanu în PSD? Nu este! Ştie domnul Meleşcanu, ca fost şef SIE, şi când şi-a tras ceasul ofiţerul sub acoperire Ponta Viorel Victor? Ştie! Merită un post de premier domnul Meleşcanu ca să nu spună ce ştie nici chiar şefului statului, Traian Băsescu? Ohooo, încă rămâne dator premierul! Şi atunci de ce candidează domnul Meleşcanu la prezidenţiale? Simplu! Este cea mai eficace metodă de a reintra în joc firesc prin reflectoarele presei.

Spionii numesc asta mişcare de învăluire. ŞI E, cum ar veni!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României