PE CONTRASENS. La un pas de „no man’s land”

editorial (4)Scriu fără patimă! Vreau doar să fie bine! Ceea ce realmente mă îngrijorează este că nu ştiu cât de amplu va fi sinistrul dacă domnul Victor Ponta va fi trimis de români în fruntea statului. Bănuiesc, rezonabil, tot ce e mai rău. Domnul Ponta mă inspiră să cred prin tot ce face că e un personaj sinistru, un mutant politic cu sânge rece, care, sub aerul său soft şi sprinţar, încarnează tipul de politician capabil să schilodească democraţia cu iresponsabilitatea unui Nero. Pare genul de om care te poate strânge de gât plângând că te omoară. Îl văd pe domnul Ponta ca pe un fel de aliaj între un Idi Amin alb şi un Dinu Păturică, o specie nouă pusă demult la dospit care acum e pregătită să perpetueze toate relele sistemului ăsta ticăloşit ca să înhaţe şi să-şi menţină Puterea.
Cert este că există o perioadă întunecată din viaţa actualului premier. Momentul de cotitură din viaţa lui Victor Ponta s-ar fi petrecut cândva demult la Paris. Acolo, i s-a pus o stea în frunte adolescentului amărăştean care fugise de acasă în clasa a XI-a să impingă cărucioare în gara Saint-Lazare. Sugerează asta şi Valer Marian, fostul lui coleg de partid, îndepărtat după ce într-o interpelare parlamentară, l-a întrebat pe Victor Ponta cine l-a descoperit în Franţa: SIE, elemente din fosta Securitate, servicii speciale ruseşti? Nu vom şti poate niciodată.
Dar de ce Victor Ponta şi nu altcineva? Eu zic că e vorba de selecţie naturală! E posibil să fi fost mai mulţi cooptaţi, dar nu au confirmat! Domnul Ponta a fost se pare candidatul cel mai potrivit: tânăr, vorbăreţ, uşor malefic, duplicitar până în fundul ADN-ului şi fomist! Steaua aia pusă în fruntea lui Ponta a fost deschizătoarea lui de pârtii. Nu se poate explica altfel ascensiunea fulminantă a lui Victor Ponta după întoarcerea în ţară. Omul îşi ia BAC-ul fără să-l vadă colegii la examene, intră la Drept pe o concurenţă de 30 pe loc, devine procuror la Parchetul General înainte de termen, îl seduce ireversibil pe primul-ministru Adrian Năstase care-l cocoţează sus ca şef al Corpului de Control al Guvernului, devine şeful tinerilor PSD-işti, apoi al baronilor PSD, îl seduce pe Antonescu şi se caţără pe umerii lui în fruntea Guvernului, iar acum e la un pas să ducă de nas toată ţara ca să controleze statul român.
Cine e, domnule, răsfăţatul acesta de Victor Ponta totuşi? Nu ştim! Sigur nu e un Napoleon! Nici un geniu politic nu pare! Administrator priceput nici vorbă. Nu e nimic din ce l-ar recomanda ca un lider veritabil de sine-stătător. Am reţinut un fragment dintr-un text al lui Gabriel Liceeanu care explică credibil personajul. Spune domnul Liceeanu că Victor Ponta este „supraomul nou”, care a reușit, prin rafinarea Răului, să depășească specia înaintașului său. Nici măcar nu e meritul lui că a obținut excelența în negativ. Era programat să se nască. Ponta este un decoct, rezultatul fierberii îndelungate, în alambicurile comunismului autohton, a tuturor ierburilor otrăvite ale Istoriei noastre.
Nu cred că e o demonizare acest portret. Nu e adică deloc exagerat! Victor Ponta este un lider de pepinieră al PSD-ului şi a încă ceva pe care nu-l ştim! Are datorii mari faţă de cei care l-au propulsat, iar aceştia nu sunt prietenii României europene. Cu scuzele de rigoare pentru comparaţie, domnia sa a parcurs traseul spermatozoidului comunistoid care a ajuns primul în ipostaza de a putea fecunda democraţia aruncând România într-un “no man’s land” între statul de drept occidental şi autoritarismul rusesc. Pentru că nu-l văd nicicum pe domnul Ponta acceptând vreodată jocul democratic. Va vinde pe oricine, chiar şi ţara, dacă miza va fi Puterea lui. Şi apropo de asta, nu înţeleg orbirea baronilor locali ai PSD care-şi pun toate speranţele în Victor Ponta? Chiar nimănui nu i se pare suspect că un om care a luat şuturi în fund la grămadă cu mama lui în Piaţa Universităţii în 1990 este acum şeful cel mare în partidul lui Ion Iliescu?

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × cinci =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru