PE CONTRASENS. Antonescu se trezeşte

editorial (4)Se spune că durerea este un dar de la Dumnezeu. După ce Victor Ponta i-a tras a n+1 ţeapă miercuri, populând în cabinet fotoliile liberale cu miniştri pesedişti, Crin Antonescu a început “să vadă”. Sigur că USD-ului îi crapă buza după legea amnistiei, pentru că are în dotare cei mai mulţi puşcăriabili. Sigur că noua majoritate coagulată de social-democraţi şi-a inaugurat prima victorie în Parlament cu un vot care face zid în faţa anchetatorilor pentru un politician suspect de trafic de influenţă, vedeţi cazul deputatului PSD Cosma. Sigur că Ponta & Co. vrea control pe Interne peste Iohannis, pentru că vrea supervizare la numărarea voturilor. Pentru prima dată după mult timp, Crin Antonescu a spus-o pe cea dreaptă. Din toată viermuiala din interiorul USL,  coagularea asta PSD, PC şi UNPR este cea mai întunecată, venală şi ameninţătoare formulă politică pentru democraţie. Este “soluţia imorală” ori 10.

Cu toate acestea, la moment,  liberalii nu se pot dezice total de ea, chiar dacă Antonescu lasă impresia că s-ar fi aflat cumva în zona gri a blestemăţiilor. După marea răfuială cu preşedintele Băsescu, sub efectul anesteziant al deliciilor Guvernării, PNL a fost absorbit în “decameronul” PSD-ist ca personaj marcant, iniţial, pentru ca la urmă, social-democraţii să-şi marginalizeze partenerul de genă politică diferită. Alianţa cu PSD a costat mult liberalii, nevoiţi să suporte umiliri în cascadă culminând acum cu scoaterea de facto de la guvernare, fără să mai punem în calcul mesajul derutant cu care şi-au torţionat alegătorii. S-a dovedit, iată,  că PSD + PNL nu dau ceva măreţ împreună, lăsând la o parte scorul înregistrat în alegeri.

Iar acum, pentru că nu şi-a asigurat funii asiguratoare, PNL decontează. E obligat să o facă dacă nu vrea să scrie cea mai tristă şi penibilă pagină din istoria acestui partid. Discursul de ieri a lui Crin Antonescu a trecut după mult timp, de sterilitatea de nylon a abordărilor de până acum. S-au spus lucrurilor pe nume, aproape cu subiect şi predicat. Antonescu pare că s-a trezit şi încă nu e ceasul al 12-lea. Tot ce are nevoie acum este să-şi asume episoadele negative la care a fost parte, ca aliat al PSD-ului, şi să rişte bărbăteşte o luptă cu uniunea întunericului care se profilează. Ţara asta are nevoie de aşa ceva. Are nevoie de o opoziţie reală şi netăcută.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “PE CONTRASENS. Antonescu se trezeşte

  1. deveanu

    Teoria ca teoria, dar practica ne omoara ! Ieri Antonescu a afirmat ca traseismul politic este extrem de daunator. DAr asta numai dupa ce au absorbit atatia transfugi PDL cati au dorit sa intre in PNL ! In esenta Domnia-sa spunea pe atunci ca “tradatorii PDL sunt mult mai buni ca tradatorii PNL !”. Deh, “tradare sa fie, daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi !” Si asta nu e singura problema a discursului de ieri, din pacate ! Oricum, urmeaza alegeri si o sa ne distram de minune !

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit