JURNAL VIRTUAL. Primarii desenelor pe asfalt

Câteva sute de metri de asfalt nou pe străzi, câteva zeci de copaci plantați, câteva locuri de parcare și o mulțime de fotografii care ne ilustrează primarii orașelor și ai satelor noastre în prim-planul a ceea ce ei numesc realizările administrațiilor locale sunt, de fapt, tot ce ne pot arăta cei mai mulți dintre ei.

Căci bucățile de drumuri „modernizate”, vopseaua cu care sunt trasate parcările, noile bănci din parcuri și așa-zisele locuri de joacă au devenit nelipsite din portofoliul multimedia al aleșilor locali. Suntem invitați, astfel, să uităm că asfaltările tradiționale, bune acum de pus pe Facebook în conturile primăriilor, trebuiau făcute de mulți ani. Să uităm că avem încă în orașele și satele noastre străzi de pământ și pietriș, că multe cartiere au îmbătrânit în așteptarea petecirii gropilor, că râurile și parcurile ne sunt înfundate cu gunoaie, iar multe clădiri vechi par să se dărâme peste noi.

O bucată de asfalt nou înseamnă un dram de progres, dar ce primar din Germania sau Elveția s-ar mai lăuda cu ea? Și totuși, mulți dintre noi ne bucurăm în fața acestor imagini „festiviste”. Aleșii noștri știu și ei că nu trebuie să facă prea mult pentru a ne cuceri voturile. Căci localnicii au ajuns să se mulțumească din partea autorităților fie și cu un loc de parcare bine trasat în fața blocului. Este multă resemnare în modul în care cetățenii se raportează la primăriile lor, și la politicieni mai ales, e puțină comunicare între ei și autorități, iar interacțiunea are loc adesea doar când „omul de rând” se postează în fața ghișeelor de taxe și impozite, pentru a-și face datoria cetățenească. În rest, câți dintre noi facem drumuri la primărie pentru a-i cunoaște pe cei despre care se spune că ne conduc destinele orașelor? Unii dintre aleși au ajuns o dată sau de două ori prin cartier, când a fost campania electorală, alții nu au trecut nici atunci „pe la noi”. În schimb, îi vedem uneori în poze și în știri locale, bulucindu-se în jurul panglicilor tăiate la inaugurarea unor mici și parcă tot mai rare investiții.

Asfaltul este bun pentru străzi și oameni, cel puțin așa am auzit. Și totuși, mă întreb de ce nu aleg primarii, consilierii și ce alți slujbași ai cetățenilor își primesc lefurile de la primărie ca în loc să se pozeze lângă petecele negre, să plece în alte locuri, în orașe și comune mai civilizate din Europa, să vadă cum muncesc și inovează alte administrații pentru comunitățile lor. Să vină cu idei și planuri care depășesc stadiul „desenelor pe asfalt”.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au slujit la hramul Mănăstirii Prislop         Despre plecarea pe drumul fără întoarcere a Mariei Toma Damşa         Tragedie la intrarea în Petroșani. Două autoturisme s-au ciocnit violent         Aniversarea Zilei Pompierilor din România la Deva         Carmen Hărău (PNL) – „Modificarea de către PSD a Programului de guvernare nu are nici legitimitate politică și nici electorală!”         Campanie educativă derulată de polițiști         Canalizarea ajunge în zona turistică de pe malul Lacului Cinciș         Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3