JURNAL VIRTUAL. Golul primarului la FC Hunedoara

danielgutaÎnainte de a ne pofti pe toţi la petrecere, de Zilele Hunedoarei, primarul Viorel Arion ne-a invitat să ne delectăm cu puţin fotbal. În Hunedoara nu se întâmplă mai nimic să ne ridice moralul. Ori poate suntem noi, localnicii, prea pretenţioşi să vedem lucrurile bune dincolo de cele rele. În toată această lehamite urbană, primarul Viorel Arion mai intervine uneori şi reuşeşte să tulbure apele. De curând l-a propus la conducerea clubului FC Hunedoara pe Alin Barna, tânărul blogger devenit destul de cunoscut pentru prestaţiile sale pe Facebook. Iar pentru că Alin a fost vehement, uneori, în criticile adresate administraţiei locale şi a reuşit să devină vizibil prin acţiunile sale civice, primarul a trecut la acţiune. I-a oferit lui Alin un post în conducerea clubului FC Hunedoara. Alin a acceptat, probabil cu gândul că ar putea schimba soarta unei echipe ce pare condamnată. Îi doresc să reuşească.

Convenabilă situaţie, totuşi, pentru primarul Hunedoarei, care a mai scăpat astfel de câţiva critici. Pentru Alin Barna, nu ştiu. A primit un post bun, însă mi-e greu să cred că de acum tânărul preşedinte al FC Hunedoara îşi va mai permite să pună la îndoială, public, calităţile primarului care i-a dat o funcţie, aşa cum uneori Alin o făcea când era unul dintre cei care reprezentau societatea civilă. Cel puţin în privinţa fotbalului, el nu va mai avea cum: primarul Hunedoarei spune că nu se pricepe la fotbal. Şi, mai ales, nu va conduce el clubul FC Hunedoara. I-a lăsat pe suporteri, care vor trebui să răspundă de banii pe care comunitatea îi va investi la club. Din tribună e uşor să dai sfaturi fotbalistice, să critici. Am făcut-o cei mai mulţi dintre noi atunci când am văzut că echipa nu joacă bine.

Alin şi alţi fani corvinişti nu au fost excepţii, aşa că hai să vedem ce vor face cu „jucăria” pe care au primit-o în braţe. Vreau să văd dacă oamenii aceştia pot să conducă un club de fotbal, aşa cum au dat de înţeles administraţiei locale, dacă pot ei să construiască o echipă care să joace fotbal, să aducă investitorii pe care i-au propus, ori măcar dacă pot readuce lumea la meciuri. Aş vrea să se întâmple asta şi ar fi şi mai frumos ca FC Hunedoara să nu rămână un club întreţinut de autorităţi. Deocamdată, însă, nu putem vorbi de performanţe, doar eventual, dacă o punem la socoteală pe cea a primarului Viorel Arion, care şi-a asigurat cu uşurinţă liniştea în tribune.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CJH A COMIS-O ŞI ACUM STĂ DE CHIBIŢ. Gunoierul Brai – Cata, repudiat în Deva, Hunedoara, Simeria şi Orăştie         Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale