După aproape o săptămână petrecută într-un spital de ortopedie din Cluj-Napoca, unde am fost operat la genunchi, am început să deslușesc câteva dintre tainele sistemul medical, în ultima vreme privit de tot mai mulți dintre noi cu neîncredere. Am ajuns în clinica din Cluj-Napoca, în urma unui episod neplăcut pe care l-am trăit în spitalul din Hunedoara. Pe scurt, mi-am rupt piciorul la fotbal, am fost apoi la Urgențe, iar după ce am așteptat aproape două ore pe hol, am plecat acasă fără să fiu consultat. Am fost câteva zile mai târziu în Policlinică, apoi la un cabinet privat, iar în final, pentru că problema mea medicală a rămas nerezolvată, m-am decis să încerc să mă tratez în Cluj-Napoca.
La câteva zile după ce m-am programat pentru un control medical în Cluj-Napoca, m-am internat în spitalul de ortopedie din municipiu. Prima impresie a fost de uimire. Sunasem și la alte clinici, inclusiv private, însă mi s-a spus că trebuie să aștept mai multe săptămâni pentru a fi tratat. În spitalul din Cluj – Napoca, lucrurile s-au petrecut foarte rapid. Clinica, înființată în anii 1920, este aproape tot timpul arhiplină. Foarte mulți dintre pacienții ei nu sunt din Cluj-Napoca. Am întâlnit oameni din Bistrița, Aiud, Satu Mare, de fapt din întreaga Transilvania și chiar din Oltenia. Mulți dintre ei, cum am fost și eu, au trecut mai întâi prin spitalele din orașele lor, însă au plecat dezamăgiți, iar în unele cazuri, mai „fărâmați” decât erau la internare. De aceea s-au îndreptat spre Cluj-Napoca.
În clinica din orașul universitar, infirmierele și asistentele medicale abia mai au timp să respire uneori de grija bolnavilor, însă reușesc să se comporte ireproșabil cu ei. Unii medici fac câte cinci – zece operații chirurgicale pe zi, dar îi poți vedea seara, după 10 – 12 ore de la venirea la lucru, încă în spital, îi poți vedea în timpul lor liber, la vizita pacienților. Dincolo de efortul pe care îl depun acei oameni într-un spital aglomerat non-stop, dincolo de profesionalismul cu care muncesc, în spitalul care are nevoie de investiții importante în infrastructură, am apreciat, uimit, și faptul că nu am văzut pe nimeni să ia sau să dea șpagă. Asta după ce, despre medicii din alte spitale, auzeam că „nu te operează/nici nu se uită la tine, fără atâția euro”. Așadar, cu astfel de oameni și clinici, cred că sistemul medical mai are o șansă de a-și îmbunătăți imaginea șifonată de ultimele scandaluri.
Cât despre spitalul din Hunedoara, nu aș vrea să îl compar cu cel din Cluj-Napoca. Sunt multe de spus, dar vreau să cred că și noi avem cu ce ne mândri și că prima mea impresie despre spitalul din orașul meu a fost una greșită. Cred, însă, că în cazul în care conducerea lui dorește să îi îmbunătățească performanțele, ar trebui să ia măsuri urgente. Peste mai puțin de un an, cel mai probabil, autostrada Sebeș – Turda și tronsoanele autostrăzii Lugoj – Deva vor fi deschise, iar în Cluj – Napoca și în Timișoara, hunedorenii vor ajunge cu mașina în aproximativ două ore, și nu în trei ca în prezent. Le va fi mult mai comod să lase Hunedoara și Deva în urmă pentru a se trata în orașele mari, iar cu cât mai mulți o vor face, cu atât mai greu le va fi spitalelor locale să redevină indispensabile pacienților lor.
